Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după protestele ce au avut loc în București și în mai multe orașe din țară, inclusiv Cluj-Napoca. Șeful statului spune că îi înțelege pe românii care sunt nemulțumiți după un an de restricții însă „aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului”.
,,Țara noastră a reușit până acum să depășească toate așa-numitele valuri ale pandemiei tocmai pentru că cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles necesitatea măsurilor, le acceptă, le respectă și le mulțumesc pentru asta. În același timp, fricile, temerile și nemulțumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt firești și îndreptățite. Știu că este din ce în ce mai greu, știu că suntem obosiți după mai bine de un an de criză sanitară.
Știu că este descurajant că restricțiile nu pot fi încă ridicate, deși cu toții ne-am dori ca acest lucru să fie posibil imediat. Nu există altă alternativă pentru a stopa o creștere galopantă a numărului de îmbolnăviri, care ar duce la blocarea sistemului sanitar, cu consecințe dintre cele mai dramatice. (…) Singurele căi prin care vom stopa această pandemie sunt, pe de o parte, restricțiile menite să stopeze mobilitatea și aglomerările umane iar, pe de altă parte, vaccinarea. (…)
Trebuie să mai avem puțină răbdare și să trecem împreună, așa cum am făcut-o de fiecare dată, peste această situație de criză. De aceea, în aceste momente solidaritatea este atât de importantă”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele condamnă violențele și manifestările extremiste și xenofobe de la protestele care au avut loc luni. Președintele condamnă, de asemenea, „încercarea de a captura politic protestele”, pentru a le transforma în „vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului”.
„România este o democrație funcțională și matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Libertatea de gândire nu poate fi îngrădită, toți avem dreptul la opinie și dreptul să ne-o putem exprima public. Acesta este un principiu nenegociabil și fundamentul unei societăți libere. Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale. Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează și neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni și a răpus milioane de suflete la nivel global. Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului. Politicienii, indiferent de partidul din care provin, au o responsabilitate uriașă în aceste momente dificile pentru țara noastră. Violența, instigarea la nerespectarea legii, la comportamente care pun în pericol viața românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice și nocive. Ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate și, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România”.