Urmărire ca-n filme, pe zeci de kilometri, pe șoselele din Maramureș. Polițiștii au tras focuri de armă, iar o autospecială de poliție a fost avariată.
Totul s-a petrecut ieri seară, la ora 22.50, atunci când polițiștii din Vișeu de Sus au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, potrivit ActualMM. Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea cu viteză mărită.
Polițiștii au urmărit autoturismul în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase, pe o distanță de aproximativ 30 km, până în zona Complex Turistic din Borșa. La un moment dat, conducătorul autoturismului ar fi frânat brusc, iar, în urma unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție.
Unul dintre polițiștii aflați în autospecială a folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical, după care două focuri asupra pneurilor autoturismului. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că, la volanul autoturismului, se afla un bărbat de 65 ani din Borșa, care nu deține dreptul de a conduce.
Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cazul bărbatului de 65 ani, a rezultat o concentrație de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului, a rezultat atât avarierea autospecialei, cât și a autoturismului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Sunt continuate cercetările.
SURSA: ActualMM.
Greu este să fi oprit cu aceste SUV-uri:
https://alfarentacar.ro/b-acestea-sunt-cele-mai-luxoase-suv-uri-in-anul-2023
Cu “avioanele” astea nu te mai opreste nimeni:
https://www.phprentacar.ro/b-cele-mai-deosebite-masini-prezentate-la-salonul-auto-de-la-tokyo