Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Tânăr de doar 18 ani din județul Cluj, implicat într-un dosar de camătă

La data de 16 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat trei percheziții în comuna Recea-Cristur, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada anilor 2020 – 2021, 2 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 46 și 18 ani, au împrumutat mai multe persoane cu diferite sume de bani, urmând ca la scadența împrumuturilor a le fi restituite sumele inițiale cu adăugarea sumelor stabilite drept dobândă.

În cadrul celor trei percheziții efectuate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri cu valoarea probatorie.

De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, iar în baza probatoriului administrat, la aceeași dată, polițiștii au dispus luarea măsurii preventive a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 46 de ani, din comuna Recea-Cristur.

 

În cursul acestei zile, cele trei persoane au fost prezentate magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, față de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cluj Arena vizitat de o delegație UEFA. Se vor disputa meciuri importante?

O delegație a U.E.F.A. (Union of European Football Associations) a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru...

Închide