O seară de vineri liniștită s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 33 de ani și pentru persoanele aflate într-un magazin din Cluj-Napoca, în momentul în care un copil de doar 17 ani, a intrat și a înjunghiat-o în gât pe femeie.
În jurul orei 18.30, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost lovită de o persoana necunoscută cu un obiect tăietor-înțepător, într-o societate comercială din municipiu, ulterior părăsind locația respectivă.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, identificând o femeie de 33 de ani, din Cluj-Napoca, care a fost transportată în stare conștientă la o unitate medicală, spre a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.
De asemenea, în baza semnalmentelor furnizate, la scurt timp polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un tânăr de 17 ani.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii faptei sesizate, continuării cercetărilor în cauză și luării măsurilor legale, în consecință.
Potrivit surselor PortalCJ, tânărul de doar 17 ani, a intrat în magazinul alimentar aflat pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca și a scos imediat cuțitul având intenția de a înjunghia pe cineva, motivul pentru care a făcut acest lucru este încă necunoscut.