Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Dragoste interzisă între un tată și fiica lui în județul Satu Mare

Abandonată la naștere, o tânără din județul Satu Mare și-a găsit părinții biologici după 18 ani. Tatăl și fiica s-au îndrăgostit și au anunțat că vor să trăiască împreună pentru tot restul vieții. Relația lor nefirească a stârnit revolta localnicilor, care au fost la un pas să îi linșeze. Atât tatăl, cât și fiica au fost trimiși în judecată și condamnați recent pentru incest, potrivit colegilor de la PortalSM.

Cum a început totul

În iunie 1999 o fetiță era abandonată în maternitatea din Negrești-Oaș, Satu Mare, la scurt timp după naștere, mama invocând că nu are cu ce să o crească. A fost preluată de autoritățile pentru protecția copilului, iar un an mai târziu, fata a fost adoptată de o familie din oraș, care a crescut-o și îngrijit-o timp de 18 ani.

La câteva luni după majorat, în octombrie 2017, tânăra a găsit în locuința familiei adoptive un document din care reieșea că mama sa este o altă persoană. Atunci, s-a decis să își caute părinții biologici. Din documentul găsit în casa părinților adoptivi a aflat numele mamei și localitatea în care aceasta își avea domiciliu.

Pe 25 octombrie 2017, a urcat într-un microbuz și a plecat spre localitatea Pișcolt din Satu Mare, unde spera să o întâlnească pe cea care i-a dat viața.

Ajunsă la destinație, după ce a coborât din mijlocul de transport, fata a întâlnit pe drum un bărbat pe care l-a întrebat dacă cunoaște o femeie cu numele pe care ea îl găsise în documentul de acasă. Bărbatul i-a spus că acea persoană este chiar soția lui. Tânăra i-a spus că ar vrea să o cunoască pe femeie, așa că a ajuns acasă la aceștia.

A întrebat-o pe femeie cum se numește și dacă a abandonat o fetiță la spital în urmă cu 18 ani. În momentul în care femeia și-a dezvăluit identitatea. „Eu sunt fiica ta!”, i-a spus fata. Au urmat mai multe discuții, în care mama biologică a încercat să își explice abandonul, spunându-i că era prea tânără și nu avea cu ce să o crească acasă, iar tatăl ei este chiar bărbatul cu care s-a întâlnit pe drum.

După această primă întâlnire, fiica a început să își viziteze des părinții naturali și să-i contacteze telefonic. La câteva luni distanță, pe 26 ianuarie 2018, tânăra i-a anunțat că nu vrea să mai locuiască la familia adoptivă, pentru că nu se mai înțelege cu mama, și nici să mai meargă la școală. Le-a spus că vrea să se multe definitiv la ei. Cum părinții au fost de acord, în aceeași zi a plecat cu un autocar din Negrești Oaș către satul Pișcolt.

Încă din prima seară, în timpul nopții mama a auzit zgomote suspecte, iar dimineață când l-a întrebat pe soț ce s-a întâmplat, acesta i-a răspuns senin că el s-a îndrăgostit de fiica lui și au întreținut relații sexuale, fata fiind și ea îndrăgostită de el.

Localnicii au vrut să îi linșeze

Indignată de relația soțului cu fiica, femeia și-a anunțat rudele. Însă și în fața acestora, cei doi și-au asumat relația, spunând că s-au îndrăgostit și vor să rămână împreună. Vestea că tatăl și fiica au început să aibă o relație de cuplu s-a răspândit printre oamenii din Pișcolt.

Pe 4 februarie 2018, câteva zeci de localnici s-au adunat în fața porții familiei care își regăsise fiica abandonată în urmă cu 18 ani și, revoltate de cele întâmplate, au fost la un pas să îi linșeze pe cei doi.

Speriată că tatălui i s-ar putea întâmpla ceva, fiica a sunat la 112 cerând ajutorul polițiștilor pentru aplanarea scandalului. Ajunși la fața locului, polițiștii au aflat despre nemulțumirea sătenilor față de relația incestuoasă. Astfel, cei conduși la poliție au fost chiar tatăl și fiica sa.

Recunosc faptele în fața instanței

Amândoi au recunoscut relația în fața polițiștilor. Puși sub acuzația de incest, cei doi, tatăl și fiica, au fugit împreună din sat, astfel că pe tot parcursul anchetei nu au mai putut fi găsiți de anchetatori, deși au fost dați în urmărire națională.

Având declarațiile inițiale de recunoaștere a faptei date de inculpați, precum și ale celorlalți martori, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei au dispus, în iulie 2019, trimiterea în judecată a celor doi fugari sub acuzația de incest.

Judecătoria Carei a decis pe 19 iunie 2020 achitarea atât a tatălui, cât și a fiicei. Instanța a motivat că simpla recunoaștere a faptelor nu este suficientă pentru condamnarea celor doi, în dosar, cu excepția declarației tatălui și a mamei, nefiind nicio probă care să confirme că bărbatul de 43 de ani este tatăl biologic al fetei de 18 ani.

Condamnări în apel

Decizia de achitare a fost contestată de procurori, astfel că dosarul a fost înaintat Curții de Apel Oradea. În cursul judecării apelului, instanța a dispus efectuarea unei expertize ADN, ale cărei rezultate au confirmat că bărbatul este tatăl biologic al fetei.

Având această probă, instanța de apel a dispus condamnarea celor doi pentru incest. Astfel, judecătorii au dispus condamnarea bărbatului la un an și 6 luni închisoare cu executare, chiar dacă acesta a fost judecat prin procedura simplificată a acordului de recunoaștere a acuzațiilor.

Curtea a invocat că prin comiterea infracțiunii de incest „au fost încălcate relațiile sociale privitoare la viața sexuală ce trebuie să se desfășoare în condiții care nu afectează calitățile biologice și morale ale existenței umane”.

Fiica bărbatului a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni cu suspendare. Sentința pronunțată pe 4 noiembrie de Curtea de Apel Oradea este definitivă.

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primăria Florești a strâns tone de deșeuri de prin preajma malului Someșului

Primăria comunei Florești, a demarat în perioada 10-11 noiembrie, o acțiune de colectare a deșeurilor din preajma malului Someșului, în...

Închide