Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Aplicația anti-risipă alimentară, își face apariția la Cluj-Napoca

Aplicația mobilă Bonapp.eco, prin care se încearcă combaterea risipei de alimente se extinde în următoarele luni și la Cluj-Napoca.

Aplicația mobilă a primit o finanțare de 800.000 euro și se va extinde în marile orașe din România dar și în alte țări din Europa de Est. Runda actuală de finanţare a fost condusă de Up (denumită anterior Chèque-Déjeuner), la care s-au alăturat şi fondurile locale Roca X şi Early Game Ventures, precum şi Impact Ventures din Ungaria, anunță ZF.ro.

Aplicaţia bonapp.eco a fost lansată la începutul lunii noiembrie în urma unei investiţii iniţiale de 100.000 euro realizată de către antreprenorul de origine franceză Grégoire Vigroux, cu mai multe businessuri la activ pe plan local, împreună cu Diego Roy de Lachaise, fost consultant senior KPMG, şi cu Zsolt Kadar, fost executiv Apple. Prin intermediul aplicaţiei, comercianţii au posibilitatea de a-şi vinde produsele alimentare al căror termen de valabilitate se apropie de expirare, iar utilizatorii le pot achiziţiona la preţuri mai mici cu 40% – 80%.

„La bonapp.eco, intenţionăm să transformăm provocările de mediu, economice şi sociale cauzate de risipa alimentară într-o oportunitate de afaceri sustenabilă în beneficiul tuturor. Cu aplicaţia noastră, consumatorii economisesc până la 80% atunci când achiziţionează alimente, retailerii îşi măresc numărul de clienţi şi veniturile – astfel toţi avem un rol benefic asupra schimbărilor climatice. Suntem încântaţi să avem alături de patru investitori experimentaţi care împărtăşesc valorile noastre în privinţa ecologiei, precum şi mentalitatea noastră de startup. Cu sprijinul lor, este foarte posibil să ne atingem obiectivul de a afilia 5.000 de parteneri şi să vindem 30 de milioane de pachete cu produse până în 2023”, a declarat Grégoire Vigroux, cofondator al bonapp.eco, potrivit sursei citate mai sus.

În doar două luni de la lansare, aplicația a fost descărcată de 10.000 de utilizatori, reușind să salveze 1.000 de mese, pentru un coș de aproximativ 25 de lei. Printre partenerii care s-au alăturat aplicației din București se numărăr Accor, Accor, Cora, foodpanda, PENNY România, Starbucks şi Up (denumită anterior Chèque-Déjeuner). Alte parteneriate urmează să fie anunţate în primul trimestru din 2022.

„Consumatorii din zilele noastre sunt tot mai interesaţi de acţiunile pe care le pot întreprinde pentru a îmbunătăţi sustenabilitatea gospodăriilor lor. Noi fiind o companie axată pe sprijinirea vieţii cotidiene a românilor, suntem încântaţi să investim în echipa bonapp.eco, deoarece credem cu tărie în misiunea de consum responsabil a companiei. Suntem impresionaţi de modelul inovator de afacere digitală al Bonapp, în special pentru că toată lumea are de câştigat – vânzătorul, cumpărătorul de produse alimentare, dar, cel mai important, mediul. Prin această investiţie, aşteptăm cu nerăbdare să ajutăm bonapp.eco să crească şi să-şi extindă serviciile la nivel naţional, astfel încât să ne putem apropia de atingerea unui nivel zero de deşeuri alimentare”, a punctat Elena Pap, director regional în cadrul Up Group.

Cu ajutorul unei finanțări de 800.000 de euro, bonapp.eco, se va extinde atât în orașele mari din România cât și în alte țări din Europa de Est. Printre orașele mari în care se va extinde aplicația în următoarele luni se numără și Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

SURSĂ: Ziarul Financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Clujean lăsat fără curent chiar dacă nu a primit facturi pentru câteva luni

Un clujean a fost deconectat de la curent de către Electrica Cluj. Acesta relatează faptul că nu a primit nicio...

Închide