În fapt s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2019, inculpatul T.I.A., în timp ce se afla într-o clădire abandonată din municipiul Giurgiu, a întreținut raporturi sexuale cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, prin constrângere fizică și profitând de imposibilitatea acestei de a-și exprima voința și a produs, cu ajutorul telefonului mobil, un fișier video cu caracter pornografic în care era prezentată minora.
Firul evenimentelor
Ulterior, inculpatul T.I.A. a distribuit, prin intermediul unor aplicații de socializare, o înregistrare video în care apare persoana vătămată minoră în diferite secvențe cu caracter pornografic. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunii iulie 2019, persoana vătămată minora, împreună cu inculpatul T.I.A. și alte 5 persoane, s-au deplasat în incinta unei clădiri în construcție din municipiul Giurgiu, sub pretextul de a petrece timpul liber. În incinta clădirii minora împreună cu celelalte persoane au consumat băuturi alcoolice achiziționate de inculpatul T.I.A.
Tânără drogată și violată în ritual satanic
În aceste condiţii, inculpatul T.I.A. i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă.
Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist.
Prin folosirea aceluiaşi ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat minorei leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de către acesta. Ulterior, întrucât persoana vătămată minoră era emoționată de cele întâmplate, la solicitarea sa, inculpatul T.I.A. i-a dat o țigară tip joint din care a tras 3 fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-și cunoștința.
Și-a dat seama de cele întâmplate abia după o săptămână
În dimineața zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen.
După aproximativ 8-9 zile de la acest eveniment, minorei i-a fost prezentat la liceu de către o colegă un fişier video în care aceasta s-a recunoscut, înregistrarea reprezentând momente în care întreţinea un raport sexual cu inculpatul T.I.A.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate la locul faptei, în imediata apropiere a desenului reprezentând hexagrama fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din fețe modele sculptate cu motive populare. La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare și ceară topită.
DIICOT, intervenție în forță
La data de 03.11.2019, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu l-au depistat pe inculpatul T.I.A. în Aeroportul Internațional Henri Coandă și l-au condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu.
La data de 04.11.2019, Tribunalul Giurgiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.I.A. pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
Sursa: DIICOT