Un accident spectaculos a avut loc în această dimineață pe Dealul Feleacului, fiind alertate o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
”Pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, și ocupanții ieșiți din aceasta. Au fost consultați un bărbat și o femeie, de către echipajul SAJ, care au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au anunțat cei de la ISU Cluj.
Și polițiștii clujeni au declanșat verificări în acest caz.
UPDATE/ Cum s-a petrecut accidentul?
Polițiștii clujeni au precizat că accidentul a avut loc pe DN 1 E 60 în loc Feleacu iar un barbat de 34 ani care a condus auto din direcția Turda spre Cluj-Napoca, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile meteo-rutiere, a derapat si a pătruns pe sensul opus de mers, a rupt parapetul metalic, după care autovehiculul s-a răsturnat în șanț.
”În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporala a conducatorului auto cât si a pasagerei dreapta fata, de 31 ani, ambii din Turda. Lipsa alcool”, au precizat polițiștii.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.