Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

VIDEO. Focuri de armă trase de polițiști după un șofer din Turda

Focuri de armă trase de polițiștii clujeni după un șofer. Agenții din cadrul Poliției municipiului Turda au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are anulat dreptul de a conduce.

Acesta a fost depistat în trafic și nu a oprit la semnalele polițiștilor, impunându-se urmărirea acestuia și executarea unor focuri de armă pentru a se opri.

La data de 25 ianuarie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Rutier – aflându-se pe raza comunei Mihai Viteazu, pe strada Morii, au observat un autoturism de culoare închisă care a evitat echipajul de poliție.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar conducătorul acestuia a refuzat să oprească. După aproximativ 3 – 4 km, șoferul autoturismului a intrat pe un drum agricol situat în extravilanul satului Mihai Viteazu, moment în care un agent de poliție a efectuat un foc de avertisment în plan vertical.

Întrucât autoturismul nu s-a oprit, a mai fost executat un foc de armă în direcția pneurilor autoturismului urmărit, reușindu-se oprirea acestuia.

În urma uzului de armă, nicio persoană nu a fost rănită.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 39 de ani, din comuna Mihai Viteazu. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta avea anulat dreptul de a conduce autovehicule.

În continuare se efectuează cerecetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTOGALERIE. Clujeanul cu 50 de biserici pictate. Record mondial. Viorel Nimigeanu, Restituiri: „Lumina divină şi iubirea între oameni leagă viaţa”

Clujeanul cu 50 de biserici pictate. Record mondial. Viorel Nimigeanu, Restituiri: „Lumina divină şi iubirea între oameni leagă viaţa”. Pictorul...

Închide