FOTO. S-au semnat actele pentru metroul și trenul metropolitan din Cluj. Astăzi, 23 aprilie 2020, primarul Emil Boc și reprezentantul Asocierii SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL, dl. Radu Gabriel Dumitru au semnat contractele care au ca obiect „Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și studiile conexe viitoarelor obiective de investiții”.
”Realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan este cel mai important proiect de infrastructură din istoria Clujului. Acest proiect integrat își propune să contureze viitorul Clujului pentru mai multe investiții, pentru mai multe locuri de muncă bine plătite și pentru a asigura mobilitate locuitorilor din Cluj și din întreaga zonă metropolitană. Proiectul are practic în vedere dezvoltarea economică viitoare a Zonei Metropolitane Cluj. Prima componentă este legată de trenul metropolitan. Avantajul e că avem deja infrastructura pentru tren, avem calea ferată, precum și proiectul Ministerului Transporturilor de modernizare a căii ferate între Cluj și Episcopia Bihor. În acest context, noi avem în vedere dezvoltarea pe o rază de 100 kilometri de la Huedin la Dej, iar trenul metropolitan va permite mobilitatea forței de muncă, noi investiții, locuri de muncă mai bine plătite astfel încât Clujul să aibă viitor și își mențină atractivitatea economică și de calitate a vieții. Metroul, inclusiv varianta de suprafață pe raza localităților Gilău și Florești, împreună cu centura metropolitană vor decongestiona radical traficul sufocant și vor crește calitatea vieții la Cluj”, a declarat primarul Emil Boc.
Valoarea contractului este de 35.921.340 lei cu TVA inclus, ceea ce reprezintă 7.437.130 euro cu TVA inclus.
În ceea ce privește termenele de livrare a obiectivelor din contract, pentru metrou studiul de prefezabilitate va fi livrat în termen de 5 luni de la semnarea contractului, PUZ-ul în termen de 16 luni, iar studiul de fezabilitate în 26 de luni. Pentru trenul metropolitan, au fost stabilite următoarele termene: la finele lunii 12 pentru PUZ și la finele lunii 14 pentru studiul de fezabilitate final (inclusiv acordul de mediu, documentația pentru exproprierea terenurilor și alte reglementări).
Reamintim faptul că necesitatea implementării unui sistem de transport rapid metropolitan va consta în:
1. transport feroviar pe infrastructura existentă-Tren Metropolitan;
2. construcția unei linii de metrou pe principala axă vest-est a zonei metropolitane (Gilău – Florești sud – Mănăștur – centru – Mărăști).
1. Tren Metropolitan
Pe infrastructura actuală, se propune implementarea unui sistem de transport rapid – tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădășel și stația Bonțida, pe o lungime de aprximativ 43 km.
Se vor păstra punctele de oprire actuale și vor fi propuse adăugarea unor noi puncte de oprire în zonele:
-Baciu, Tetarom I (str. Taietura Turcului), pod IRA (str. Aurel Vlaicu)
-relocarea punctului de oprire Cluj-Napoca Est mai aproape de aeroport.
Se vor analiza, pentru fiecare punct de oprire, facilitățile disponibile pentru călători: bănci, zone de așteptare protejate de intemperii, coșuri de gunoi, toalete, puncte de procurare de bilete (automate / case) etc. Pentru fiecare punct de oprire se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni (Park & Ride).
2. Metrou
Noul coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est va urmări să deservească următoarele puncte principale de interes:
în prima etapă: comuna Florești, viitorul spital regional de urgență, centrul comercial Vivo, cartierul Mănăștur, centrul orașului Cluj-Napoca și zona de est a orașului (respectiv zona Aurel Vlaicu /Pod IRA),
în a doua etapă: legatura comunei Florești cu Gilău.
Având în vedere importanța relativă a comunei Gilău în zona metropolitană, va fi studiată cu prioritate asigurarea de legături de autobuz între Gilău și capetele ambelor sisteme de transport rapid (la Florești pentru metrou, respectiv la Nădășel – via A3 – pentru trenul metropolitan). Astfel, se va studia cu prioritate introducerea liniilor de autobuz care să alimenteze stațiile din rețeaua rapidă metropolitană.
FOTO. S-au semnat actele pentru metroul și trenul metropolitan din Cluj.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.