Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Clujeanul Dan Isai (SaladBox): „Antreprenoriatul o să salveze economia. Nu statul, nu fondurile europene și nu Banca Mondială”

În ultimele două luni omenirea s-a confruntat cu o situație fără precedent, generată de epidemia de coronavirus, iar o criză planetară este, practic, iminentă. Cu toate că crizele vin și pleacă, de data aceasta criza va avea efecte năucitoare pe o perioadă mai lungă de timp.

Un alt aspect important la această criză este că a afectat profund toate domeniile de activitate, în special mediul de afaceri și cel sanitar. Dar așa cum spune și Dan Isai, fondatorul SaladBox, și mulți alți afaceriști, „Partea de antreprenoriat o să salveze economia. Nu statul, nu fondurile europene și nu Banca Mondială.”. Pe de altă parte, acesta este de părere și că “ține de noi până la urmă să ridicăm economia asta.”

Deși au restaurante deschise în 13 țări, Dan Isai susține că în România a simțit cel mai tare efectele pandemiei, pentru că aici are cea mai mare prezență. “Aici ne-a pus jos la pământ, ne-a lăsat un pic fără aer și cu toată adrenalina pe care o ai când nu mai ai aer am intrat într-o perioadă de panică, în care am încercat să optimizăm și să salvăm ce avem, dar și să avem grijă de cei dragi, atât familia cât și partea de angajați.”, spune Dan Isai.

În plus, antreprenorul trage un semnal de alarmă legat de parteneriate, empatie, comunicare și dialog și spune că “O să fie greu. O să fie greu și eu văd în cazul nostru. Avem centre comerciale care urmează să se deschidă. Dacă nu găsim dialog cu ei și nu găsim o metodă prin care business-ul să devină sustenabil pe o perioadă mai lungă decât o lună, două, nu are rost să deschidem. Adică mai bine îmi pun eforturile unde găsesc comunicare, pentru că e greu și e important să existe dialog între părți.”. Concret, Dan Isai nu își dorește să câștige sau să facă profit, însă vrea ca ceea ce face să fie sustenabil pentru că “altfel muncim degeaba și nu are rost să deschidem ca după aceea să băgăm în greutate și furnizorii și angajații.”.

continuarea pe: forbes.ro

Clujeanul Dan Isai (SaladBox): „Antreprenoriatul o să salveze economia. Nu statul, nu fondurile europene și nu Banca Mondială”

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
167 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în România
Clujean răpus de noul coronavirus

Clujean răpus de noul coronavirus. Institutul Național de Sănătate Publică anunță decesul unui clujean răpus de noul coronavirus. Comorbidități: Pneumonie...

Închide