magazinprodusdecluj.ro în continuă creștere. Are în ofertă peste 500 de produse. La mai puțin de două luni de la lansare, platforma magazinprodusdecluj.ro și-a dublat numărul de producători, oferind clienților peste 500 de preparate alimentare, cosmetice și de îngrijire personală, precum și obiecte meșteșugărești și de artizanat.
Proiectul și-a făcut debutul pe piață alături de 16 producători clujeni și cu livrări în municipiul reședință de județ și în zona metropolitană.
În prezent, livrarea se realizează la nivel național, numărul furnizorilor de produse a ajuns la 30, fiind acceptați și întreprinzători din alte județe care au o ofertă diferită de ceea ce există în județ. Și-au făcut, astfel, loc produsele din trufe, țuica de Zalău și ceaiurile bio, delicatese care aduc un plus magazinului Produs de Cluj.
Îmbucurător este și faptul că acestei inițiative i s-au alăturat numeroși tineri clujeni, care s-au lansat recent în afaceri și care au adus specialități premium, cum ar fi pâine și brânză artizanală, cidru sau podoabe realizate de mână.
Până în acest moment magazinprodusdecluj.ro a înregistrat comenzi din județele Cluj, București, Timișoara, Constanța, Giurgiu, Brașov, Craiova, Sibiu, Bistrița Năsăud și Tecuci.
magazinprodusdecluj.ro în continuă creștere. Are în ofertă peste 500 de produse
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook