Doi pedofili au abuzat copii într-un centru comercial din Cluj-Napoca. Unul dintre ei lucra într-un supermarket din mall, de unde își racola victimele.
Scenele s-ar fi petrecut în perioada februarie-mai a acestui an, chiar în depozitul din incinta magazinului.
Bărbatul ar fi profitat de faptul că un copil de 11 ani nu s-a putut apăra singur și l-a agresat sexual într-o încăpere din centrul comercial, dar și la el acasă.
În vara anului 2018, cel de-al doilea bărbat, tot într-un centru comercial, a abuzat doi minori, în vârstă de 10 ani, respectiv 12 ani, în repetate rânduri. Apoi, agresiunile au continuat la locuința sa, potrivit antena3.ro.
Cei doi bărbați îi ademeneau pe copii cumpărându-le tot felul de obiecte, dulciuri sau oferindu-le bani. Ambii se află acum în arest preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: Antena1