Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. Sute de persoane și vehicule controlate de polițiștii din Huedin

FOTO. Sute de persoane și vehicule controlate de polițiștii din Huedin. La data de 9 iunie a.c., în intervalul orar 07.00-13.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, împreună cu cei ai Secției 8 Poliție Rurală, au acționat pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și respectarea măsurilor impuse în starea de alertă.

Totodată, prin activitățile desfășurate, polițiștii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică și creșterea disciplinei rutiere a participanților la traficul rutier.

Activitățile realizate în orașul Huedin și pe raza comunelor Aghireșu – Gârbău au condus la legitimarea a peste 200 de persoane și controlarea a 141 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, 38 dintre acestea pentru abateri privind legislația rutieră, fiind totodată reținute 3 permise de conducere si 5 certificate de înmatriculare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj și funcționari publici din cadrul Poliției Locale Huedin.

FOTO. Sute de persoane și vehicule controlate de polițiștii din Huedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cluj Arena e primul stadion din România care va deveni teatru în aer liber

Cluj Arena e primul stadion din România care va deveni teatru în aer liber. Vor avea loc proiecții de cinema,...

Închide