Acuze de-a dreptul șocante vin din partea unui student clujean, care, printre altele, e prefectul studenților din UBB. Acesta acuză Poliția Română că l-a arestat pe vloggerul Colo (cel care crede că fetele trebuie violate și bătute) doar pentru a-și face imagine.
Postarea acestui student a stârnit numeroase reacții, chiar și din partea unor cadre didactice de la UBB, care îîi cer să fie prudent în declarații. Până una alta, sperăm ca rectorul David Daniel să aibă o discuție cu acest imberb, mai ales că e de profesie psiholog. Poate îl ajutați cumva, domnule rector!
Probabil o sa atrag niste critici pentru postarea asta dar…
Avem violatori, pedofili si alte persoane care au savarsit infractiuni din zona asta si care au primit condamnari cu suspendare sau poate unii chiar au fost achitati. Vloggerul asta (de care n-am auzit pana la scandal) nu e nici violator, nici pedofil, e “doar” tembel si tocmai a fost retinut pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventiva.
Ori Politia Romana are nevoie de un tun mediatic care sa le mai spele din incompetenta lor in cazurile de violenta impotriva minorilor, ori dubla masura le domina judecata, ori am inteles gresit procedura penala. Da va rog sa imi spuna cineva care este starea de pericol a ordinii publice pe care acest individ o creează, în acest moment, dacă ar fi în libertate?
P.S.: for my own safety, nu sunt de acord cu ce zice el in clip (dar asta e alta discutie), a fost mesajul studentului, a scris Tudor Mureșan pe pagina de facebook.
”Vloggerul acesta nu e doar tembel. Exista suspiciunea rezonabila (sustinuta prin probele ce rezulta din materialele video accesibile) ca el a savarsit o infractiune. Eu cred ca macar noi, cei care avem tangenta cu dreptul, ar trebui sa fim un pic mai retinuti. Practic, nu stim inca care sunt temeiurile care au fost invocate in propunerea de arestare. Poate a incercat sa influenteze martori sau sa distruga probe. Nu stim. Ar trebui sa fim un pic mai echilibrati si sa evitam concluzii certe in lipsa cunoasterii probelor. Procedura penala permite arestarea preventiva în ipoteza acestui faptuitor, insa ramane de vazut ce temeiuri va invoca procurorul si daca va convinge judecatorul. Abia apoi, dupa ce vedem propunerea, temeiurile și probele, putem aprecia justețea acesteia si putem discuta solutia judecatorului. Înainte de asta, pe baza a ce decidem, asa, foarte ferm, dacă propunerea e potrivita sau deplasata? Cel puțin așa înțeleg eu procedura penală”, a precizat, la postarea prefectului studenților, lectorul universitar dr. Diana Ionescu