Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

ATENȚIE. Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj se mută

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj își mută sediul din cartierul Gheorgheni în luna noiembrie. La sediul Vămii Cluj în cartierul Someșeni, la intrare în Apahida.

Acolo spațiul este insuficient și se produc multe neplăceri, fiind o aglomerație auto și de persoane de nepermis. Vom lua măsuri și am cerut deja mutarea Serviciului în Someșeni, la Sediul Vămii. Acolo este spațiu suficient și loc de parcare, ceea ce va permite derularea activității în alte condiții. Sunt unele voci di9n ambele instituții care se opun, dar nu va fi nicio problemă, pentru că măsura vizează îmbunătățirea activității”, a declarat prefectul Mircea Abdurean.

Această hotărâre a fost luată deoarece era un trafic ,,infernal” în zonă. Primarul Emil Boc a declarat că linia 8 va circula până aproape de noul sediu și locuri de parcare vor fi create special. Traseul va fi următorul: Centura Vâlcele – Apahida, unde va întoarce pentru a opri în fața Vămii Cluj.

Pentru a fi la curent cu știrile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Accident în lanț în Nima.

ACCIDENT RUTIER INTRE GHERLA ȘI DEJ IN LOCALITATEA NIMA JUDETUL CLUJ. ÎN ACCIDENT SUNT IMPLICATE UN TIR O AUTOUTILITARĂ ȘI...

Închide