Hotelul ,,monstru” de pe strada Avram Iancu din Cluj a stârnit multe reacții printre internauți. Consilierul local Alexandra Oană a reacționat pe această temă:
,,Dintre toți factorii de care depind dezvoltarea unui oraș, urbanismul mi se pare că implică responsabilitatea cea mai mare.
E un domeniu ce înglobează sume uriașe de bani, are urmări pe termen lung, afectează toate celelalte arii din viața unei comunități, iar greșelile comise sunt greu de îndreptat.
În aceste condiții, ne-am putea imagina că fiecare aviz, fiecare aprobare, fiecare decizie e temeinic și cu bună credință cumpănită în cadrul unui proces riguros și complex, astfel încât orice plan ce urmează să prindă viață pe străzile orașului să îndeplinească niște minime standarde și criterii.
Se pare că nu-i cazul”, a declarat Alexandra.
Viitorul hotel aparținând lanțului Marriot strică arhitectura locală, reușind să iasă în evidență prin ,,urâțenia acestuia”
,,La nici 300 de metri de centrul Clujului, pe strada Avram Iancu, s-a materializat această alcătuire de o urâțenie greu de suportat din orice unghi te-ai uita la ea, ce, pe deasupra, dă o palmă patrimoniului istoric al orașului și îngroapă o parte din zidul cetății medievale, necropola romană din secolul 2 și prima “grădină botanică ” privată a palatului Nemes-Bethlen din secolul 18.
Mi se pare de necrezut că un asemenea proiect a reușit să parcurgă toate etapele de avizare și să primească toate aprobările necesare.
Dacă lipsa de gust și lăcomia dezvoltatorilor nu mă surprinde, indolența autorităților ce au permis o astfel de batjocură mi se pare de neiertat.
Având în vedere că proiectul acesta a trecut, mă întreb, sincer, ce ne mai putem aștepta să răsară pe străzile Clujului?”, a scris consilierul local, Alexandra Oană.