Ultima actualizare: 13.11.2024
Sănătate

FOTO/VIDEO. Maratonul vaccinării începe la BT Arena de mâine

Maratonul vaccinării la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca începe mâine (14 mai 2021) la ora 16:00 și ține până luni (17 mai 2021) la ora 08:00.

Clujenii dar și persoanele din alte județe se vor putea vaccina la orice oră cu serul Pfizer. Oamenii nu vor fi nevoiți să se programeze, va fi de ajuns să se prezinte cu buletinul pentru a-și primi doza de vaccin anti-Covid. La Sala Polivalentă BT Arena vor sta la dispoziție 20 de cabinete de vaccinare anti-Covid, acestea vor funcționa non-stop. Minori care vor dori să se vaccineze va trebui să aibă acordul scris al unui părinte sau al unui tutore legal sau să fie prezent un părinte sau tutorele.

Rapelul se va administra după 21 de zile, în perioada 4-7 iunie, tot la BT Arena.

Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că și cetățenii UE, ai Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, dar și cetățeni străini cu ședere legară în România se vor putea vaccina anti-Covid.
,,Am organizat acest maraton din dorința de a oferi o șansă tuturor celor care își doresc să se vaccineze și nu au avut posibilitatea până acum. Pentru acest eveniment, comunitatea noastră academică a realizat o mobilizare de forțe extraordinară și ne bucurăm de implicarea unui număr foarte mare de studenți și cadre didactice din cadrul universității noastre, precum și a personalului sanitar din spitalele clujene. Aproximativ 600 de voluntari vor fi la datorie, pentru clujeni, de vineri, începând cu ora 16:00 și până luni dimineața.

Le mulțumim și celor care ne-au sprijinit în organizarea și promovarea maratonului vaccinării: Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj, spitalele universitare din Cluj-Napoca”, a transmis rectorul UMF, Anca Buzoianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Sănătate
Coronavirus județul Cluj: 65 de infectați în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Cluj au fost testați pozitivi cu Covid 65 de persoane, transmite Instituția...

Închide