Prefectura județului Cluj, a definitivat programului manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale, 1 Decembrie – Ziua Unirii.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Instituția Prefectului-județul Cluj, împreună cu Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina“, în cooperare cu structurile din sistemul național de securitate, organizează miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, o ceremonie publică la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, având următoarele momente:
– prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă;
– întonarea Imnului National al României;
– alocuțiuni privind sărbătorirea Zilei Naționale a României;
• depunerea de coroane si jerbe de flori (In conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2016. După încheierea ceremoniei pot fi depuse coroane și din partea altor entități sau persoane);
– defilare cu efective si tehnică militară pe traseul str. Regele Ferdinand – str. Horea. Ceremonia publică din Pita Mihai Viteazul este precedată de slujba de Te-Deum care se va desfășura în Catedrala Mitropolitană, de la ora 11.00.
* * Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Accesul participanților în zona oficială se va face pe baza certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în scopul prevenirii contaminării cu virusul SARS- CoV-2.
De asemenea, se recomandă publicului care dorește să participe la ceremonie să păstreze distanța de minimum 1 metru între participanți, cu purtarea măștii de protecție.