Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Începe modernizare străzii Mihail Kogălniceanu. Se vor aplica noi reguli

Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de modernizare pe strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între străzile Emmanuel de Martonne și Biserica Reformată.

Lucrările vor începe miercuri, 26 ianuarie 2022 și au loc în cadrul proiectului ”Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”.

Lucrările se vor desfășura, în prima etapă, pe trotuarul adiacent numerelor fără soț și determină interzicerea completă a parcării pe strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între strada Emmanuel de Martonne și Biserica Reformată, iar parcările existente vor fi desființate.

Circulația pietonilor se va realiza pe trotuarul existent, adiacent numerelor cu soț.

Pentru circulația autovehiculelor se va asigura o bandă de circulație, oprirea fiind interzisă pe tronsonul mai sus menționat.

Lucrările vor fi executate de către SC Astor Com SRL. Valoarea totală a proiectului ajunge la suma de 38.5 milioane de lei, banii provin din fonduri europene. Durata lucrărilor este de 19 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

În anul 2012 edilul Emil Boc a declarat faptul că în locul actualei parcări de pe strada Universității, va fi construită o parcare subterană însă acest lucru a rămas la stadiul de promisiune.

”Sperăm ca acolo să putem demara în 2013 construirea unui parking subteran. Este neapărat acest parking în acea zonă pentru că zona este foarte circulată. Va fi făcută o consultare publică”, declara Emil Boc în 2021, potrivit Știri de Cluj.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Un nou mall în Cluj-Napoca ridicat chiar pe Calea Turzii

GSK și-a vândut fabrica de pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca. A fost cumpărată de trei afaceriști clujeni care vor...

Închide