Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Opera Română din Cluj spectacol în semn de solidaritate cu Ucraina

Opera Română din Cluj-Napoca va organiza un spectacol în semn de solidaritate cu Ucraina pe data de 4 martie de asemenea, clădirea va fi ,,îmbrăcată” în culorile steagului țării vecine.
Pentru că suntem solidari față de poporul ucrainean, greu încercat, în gândul nostru răsună tot mai mult Misa pentru Pace. Astfel, spectacolul „Evgheni Oneghin” programat VINERI, 4 martie, va fi înlocuit cu evenimentul THE ARMED MAN: MISĂ PENTRU PACE de Karl Jenkins, realizat în parteneriat umanitar cu Filarmonica de Stat Oradea.

Iar pentru că în aceste momente activitatea noastră este însoțită mereu de gândul la suferința poporului ucrainean, clădirea Operei va fi luminată mâine, 27 februarie, și vineri, 4 martie, în culorile steagului Ucrainei.
Biletele achiziționate rămân valabile pentru noul spectacol. În plus, ne alăturăm celor care susțin financiar cauza persoanelor afectate, și astfel lansăm invitația la contribuirea strângerii unor fonduri bazate pe donație, iar noi ne vom asigura că ajutorul ajunge la cei aflați în nevoință.
Revenim curând cu detalii!
Vă invităm să ne unim gândurile pentru pace!
Bilete disponibile: https://bit.ly/3HjJLqc
Distribuția completă și alte informații: https://bit.ly/3sqb663
Condițiile de participare la evenimente pot fi parcurse aici: https://bit.ly/3ymZxxT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
LIVE. Explozie la un bloc din județul Satu Mare. A fost activat planul roșu

Un bloc a sărit în aer în această dimineață în județul Satu Mare, mai exact în municipiul Carei. Potrivit colegilor...

Închide