Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. Bolid de 100.000 euro, făcut praf în Făget. Șoferul, din Satu Mare

Bolid de 100.000 euro, făcut praf în Făget. Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Satu Mare, comuna Certeze, a produs un accident rutier în Făget, județul Cluj.

Viteză excesivă

Accidentul a avut loc marți după-amiază din cauza vitezei excesive pe care sătmăreanul o avea.

„Un bărbatul de 34 de ani din Certeze, județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un autoturism staționat”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Doup victime la spital

Două dintre victime s-au prezentat la UPU Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate, deși, inițial, au refuzat transportul la spital. Este vorba despre șoferul autoturismului condus regulamentar și un pasager din același autoturism.

Viteza, cauza principală a 30% din accidente

Viteza excesivă este una din cele mai mari probleme în siguranţa rutieră. Viteza este cauza principală în aproximativ 30% din accidentele de circulaţie mortale, transmite ec.europa.eu.

Aproximativ 40-50% dintre șoferi nu respectă limita de viteză, iar 10-20% dintre ei depăşesc limita de viteză cu mai mult de 10km/h. Cu cât viteza creşte, cu atât riscul producerii unui accident rutier este mai mare. De asemenea, probabilitatea provocării unor vătămări grave sau chiar a unui accident mortal este crescută.

Problema vitezei

Nu există o singură  soluţie. Sunt necesare mai multe măsuri care să vizeze semnalizarea rutieră, limitele de viteză şi formarea conducătorilor auto, transmite ec.europa.eu. Limitele de viteză trebuie să fie afişate în locuri vizibile şi să fie adaptate în funcţie de carosabil şi de tipul vehiculelor. De asemenea, pot fi utilizate dispozitive de limitare a vitezei – denivelare sau drum îngustat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Bryan Adams va concerta la Cluj. Prețul unui bilet la eveniment

Bryan Adams ajunge în municipiul Cluj-Napoca, pe data de 11 noiembrie. Artistul va cânta pe BTarena alături de fanii săi...

Închide