Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

A început așternerea stratului de balast pe drumul către Cheile Turzii

Lucrările recent demarate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean 103G, între localitatea Săndulești și joncțiunea cu drumul județean DJ 103I Cheile Turzii, au intrat într-o nouă etapă, aceea a așternerii stratului de balast stabilizat.

Această operațiune premerge așternerea covorului asfaltic și are loc după ce, în prealabil, au fost executate lucrări de reprofilare a drumului cu adaos de piatră spartă cu cilindrare.

Este vizat un tronson în lungime totală de peste 4 de kilometri, între kilometrul 30+970 și kilometrul 35+230.
Lucrările de întreținere derulate de forul administrativ județean pe acest drum mai prevăd completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, montarea de parapeți metalici acolo unde situația o impune, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare precum și marcaje rutiere după finalizarea asfaltării.

Asfaltarea acestui tronson din drumul județean DJ 103G facilitează accesul la drumul național DN1 pe direcția Turda, la drumul județean DJ 103I spre Rezervația Naturală Cheile Turzii și la drumul județean DJ 107L spre lacurile de pescuit sportiv de la Ciurila, asigurând, astfel, una dintre condițiile esențiale ale dezvoltării întregii zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Studiu: al doilea cel mai important centru IT din România, la Cluj

Al doilea cel mai important centru IT din România se află în județul Cluj, potrivit un studiu realizat de platforma...

Închide