Clujeanul Marius Balo, condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari, este cu un pas mai aproape de transferul în România. În urma demersurilor SCA Iordăchescu & Asociații, Curtea de Apel Cluj a dispus transferul în țară pentru continuarea executării pedepsei, un pas necesar pentru ca Ministerul Justiției să poată solicita acest transfer.
„Pentru prima dată după mulți ani de amânări, după ce anteriorii titulari ai funcției de ministru de justiție au refuzat chiar și un simplu dialog, astăzi putem spune că Ministerul Justiției a făcut un prim pas. Este vorba despre sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, la rândul său, a sesizat instanța de judecată. Am obținut, astfel, o hotărâre judecătorească esențială pentru ca Marius Balo să poată reveni acasă. Bineînțeles, este acum responsabilitatea Ministerului Justiției să facă și următorii pași necesari în această procedură!”, a spus Eugen Iordăchescu, avocat coordonator al SCA Iordăchescu & Asociații.
Astfel, în 28 august, autoritățile judiciare din China au agreat cererea de transfer a lui Marius Balo într-un penitenciar din România. Conform procedurii în aceste cazuri, Ministerul român al Justiției a sesizat parchetul de pe lângă instanța de la domiciliul persoanei în cauză, în acest caz fiind vorba de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Dosarul privindu-l pe Marius Balo a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj în 26 septembrie și a fost judecat în data de 30 septembrie. La acest termen, atât apărătorii lui Marius Balo, cât și procurorul de ședință, au pus concluzii de admitere a cererii de transfer.
Balo își ispășea pedeapsa într-o închisoare de maximă siguranță
În 1 octombrie, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de Tribunalul Popular din Shanghai și scăderea din pedeapsă a perioadei deja executate în China. De asemenea, Curtea de Apel a decis „transferarea persoanei condamnate din Penitenciarul Quinpu din Republica Populară Chineză într-un penitenciar din România” și a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei în acest sens.
Din acest moment, continuarea procedurilor depinde din nou de Ministerul Justiției, care poate agrea transferul cu partea chineză, pe baza cooperării bilaterale în domeniul justiției penale cu România și respectând principiile reciprocității și egalității.
Balo a fost supus la torturi și umilințe în China
Reamintim, clujeanul Marius Balo, amenințat inițial cu pedeapsa cu moartea și apoi întemnițat pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari, spune că în perioada petrecută în detenție a trecut prin „umilințe și torturi” de care îl doare și să își amintească. În plus, dacă nu este transferat în România, el riscă să rămână în închisoare mult mai mult decât pedeapsa inițială de 8 ani. Condamnarea se poate dubla sau chiar tripla dacă un judecător chinez consideră că el nu „s-a reformat”, ceea ce într-o țară comunistă poate însemna inclusiv renunțarea la credința ortodoxă, o cerință imposibilă pentru Marius Balo, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
Apărătorii lui Marius Balo, SCA Iordăchescu & Asociații, își reînnoiesc apelul către Ministerul Justiției pentru soluționarea urgentă a acestui transfer, care trenează de ani întregi, cu consecințe dintre cele mai grave asupra sănătății și vieții cetățeanului român, ale cărui drepturi fundamentale sunt încălcate în fiecare zi pe care o petrece în închisoarea din Shanghai.