Portalcj.ro vă prezintă un document original semnat de Onisifor Ghibu, de la moartea căruia se împlinesc astăzi 47 de ani. Onisifor Ghibu a fost unul dintre participanţii importanţi la Marea Unire din 1918, a trait şi a fost profesor universitar la Cluj, s-a luptat din răsputeri cu comuniştii şi i-a trimis două scrisori lui Hrusciov. Un amănunt important: prin testament a dorit să fie înmormânntat înfăşurat în Tricolor şi să-i fie pus pământ din toate provinciile ţării. Un liceu din Cluj-Napoca îi poartă numele.
“A fost în Primul război mondial, a avut trei copii, a fost membru active în Basarabia în lupta pentru unirea cu România, apoi în Bucovina, iar apoi a venit în Transilvania, unde are un rol foarte mare, alături de Sextil Puşcariu, în fondarea Universităţii româneşti din Cluj. În perioada interbelică a stat la nr 17 pe actuala stradă Arany Janos din Cluj, în Parcul mare, unde e şi o plachetă. În perioada proletcultistă i-a trimis două memorii lui Hrusciov, puterii sovietice, în care cerea drepturile României asupra Basarabiei etc”, spune, pentru portalcj.ro, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Onisifor Ghibu (31 mai 1883, 31 octombrie 1972), profesor de pedagogie, luptător pentru drepturile românilor şi unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918. În 1914-1916 colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanile intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei. Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte. În 1916 se refugiază la Iași, iar în 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc. Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia. Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă”. În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918. În 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej, realizează preluarea Universității din Cluj, propunând și înfăptuind organizarea ei pe baze românești (1919). Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945. Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata”, toată bibliografia lui a fost blocată. Chiar din 1945, în timpul detenției –fără judecată– în lagărul de deținuți politici de la Caracal – a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor a fost în 1919. La Caracal, a fost deținut timp de 222 de zile. A fost arestat din nou la 10 decembrie 1956 și condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. În ciuda tuturor manevrelor dușmănoase, Onisifor Ghibu a fost inclus în Calendarul UNESCO internațional pe anul 1983, la centenarul nașterii sale, ceea ce a asigurat readucerea lui în actualitate, prin numeroase simpozioane, filme, emisiuni radio și TV etc, potrivit Wikipedia.
George Oprescu (27 noiembrie 1881, 13 august 1969), istoric, critic de artă, colecționar, profesor al Academiei de Belle-Arte şi la Universitatea din Cluj, membru corespondent al mai multor academii străine. În 1949 a înființat Institutul de Istorie a Artei, iar în 1923-1930 a fost secretar al Ligii Națiunilor, Comitetul Internațional pentru Cooperare Intelectuală (ICIC) la Geneva, apoi al Comisiei pentru literatură și artă, până în 1939. Bogata sa colecţie de artă (picturi, sculpturi, desene şi gravuri româneşti şi străine), de aproape 10.000 de piese, având autori faimoşi (Albrecht Dürer, Rembrandt, Delacroix, Courbet, Picasso, Bonington), a donat-o Academiei Române. Cele mai multe din aceste piese sunt păstrate în Muzeul de artă al Academiei Române, al cărui fondator a fost. Colecţia sa particulară, găzduită în locuinţa din strada Clunet (Cotroceni), a funcţionat ca muzeu până în 1977, când lucrările de pictură, grafică, artă decorativă, artă populară au fost transferate la Muzeul Colecţiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei. Printre alţii, a lucrat cu Henri Bergson, Albert Einstein, Marie Curie, John Galsworthy, Paul Valéry, Henri Focillon. Bogata sa colecție de artă (picturi, sculpturi, desene și gravuri românești și străine), de aproape 10.000 de piese, având autori faimoși (Albrecht Dürer, Rembrandt, Delacroix, Courbet, Picasso, Bonington), a donat-o Academiei Române. Cele mai multe din aceste piese sunt păstrate în Muzeul de artă al Academiei Române, al cărui fondator a fost, potrivit Wikipedia.
foto: document din arhiva portalcj.ro
