Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Consumatorii de artă, invitați la o noapte albă, în Cluj-Napoca

Centrul Cultural Clujean, prin proiectul Centrul European de Artă Contemporană (ECCA), organizează ediția clujeană a Nopții Albe a Galeriilor.

Publicul este invitat să petreacă o seară/noapte albă în compania artei contemporane, vineri, 11 octombrie, începând cu ora 19. Traseul cultural nocturn cuprinde 14 locații care s-au alăturat proiectului și este realizat prin participarea mai multor galerii de artă, instituții culturale, spații alternative și ateliere de artiști.

Publicul va putea descoperi lucrări de artă aparținând diverselor genuri şi expresii artistice, de la pictură, sculptură, ceramică, desen, fotografie și film, la instalație, artă multimedia și design multisenzorial.

Galerii:

Galeria Casa Matei / Tineri Artiști – Bienala Internațională de Ceramică, ed. a IV-a; Expoziție a cadrelor didactice de la departamentul Pictură din cadrul UAD Cluj-Napoca; Expoziție de fotografii realizate de Constantin Brâncuși după lucrările sale (str. Matei Corvin nr. 6; program NAG: 19:00 – 03:00)

Galeria Reflex / Alcătuiri – Formă și concept; Artiști: Martin Andrei Beretchi, Anikó Csiki, Roxana Csucsak, Tamás Kurjatkó, Vlad Alexandru Marcu, Mihály Máthé, Alexandru Smuczer, Cezar Stanciu, Roxana Elena Suciu, Ivan Todorov (str. Iuliu Maniu nr. 3; program NAG: 19:00 – 01:00)

La Cave – Institutul Francez Cluj-Napoca / Provocare Raku – în cadrul Bienalei internaționale de Ceramică; Artist: Mana Bucur (str. I.C. Brătianu 22; program NAG: 19:00 – 00:00)

Lateral ArtSpace / BLIND DATE #3; Artiști: undisclosed (Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse 59-61; program NAG: 19:00 – 22:00);

Quadro 21 Gallery / The End of Caresses. Taurus; Artist: Enric Fort Ballester (str. Samuil Micu nr. 7; program NAG: 20:00 – 12:00)

White Cuib / Desene urâte; Artist: George Roșu (str. Roosevelt 2/1; program NAG 19:00 – 01:00)

Spații Alternative:

Invitro / Galeria Madragoa prezintă: Yuli Yamagata. Microwave your friends; Artist: Yuli Yamagata (str. Franklin D. Roosevelt, nr. 4; program NAG: 19:00 – 03:00)

MATCA artspace / Blackwhite; Artist: Norbert Filep; Curator: Alexandra Mocan (str. Calea Turzii, nr. 21; program NAG: 19:00 – 03:00)

Palatul Urania / Cluj Design Days. The Exhibition (Urania Palace, str. Horea, nr. 4; program NAG: 18:00 – 01:00)

Pilot / Privirea colectivă: Mostre din ceva care ne privește pe toți; Curatori: Răzvan Anton, Mihai Iepure-Górski; Participanți: Raluca Voinea, Matei Bejenaru, Monotremu, Ágnes-Evelin Kispál și Attila Kispál, Tim Nădășan, Alina Șerban și Ștefania Ferchedău, Könczei Csilla, Cristina Bogdan. (Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse 59-61; program NAG: 19:00 – 00:00).

Uzinaj / Antisistem integrat; Artiști: Olimpia Bera, Gagyi Botond, Mihai Guleș, Alexandra Mureșan, Ioan Sbârciu, Ioana Maria Sisea, Ligia Smarandache, Székely Sevan, Christine Widsgowski; Curator: Horea Avram (Energom, str. Luncii 5 A; program NAG: 19:00 – 03:00)

Ateliere de creație:

Incorect / Artiști: Sabina Elena Dragomir, Teodora Bogdan, Andrada Feșnic, Oana Damian (str. Memorandumului, nr.8; program NAG: 19:01 – 00:03)

UAU – Tiny Studio / Artiști: Vanessa Singenzia, Oltean Tudor; Curator: Vanessa Singenzia (str. Bulevardul Eroilor 32; program NAG: 19:00 – 23:30)

UNIREA Open Studios / Artiști: Roxana Ajder, Vladimir Bălan, Oana Fărcaș, Camilia Filipov, Alexandru Muraru, Oana Năstăsache, Mihai Teodorescu, Andrea Tivadar, Matei Toșa, Leonardo Silaghi (str. 1 Mai, nr. 1-2; program NAG: 19:00 – 03:00)

Noaptea Albă a Galeriilor/NAG este un eveniment cultural organizat la Cluj de către Centrul Cultural Clujean, prin proiectul ECCA – Centrul European de Artă Contemporană. Identificat drept proiect prioritar al orașului, atât în candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, cât și în Strategia Culturală a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, proiectul ECCA este coordonat în colaborare cu Universitatea de Artă şi Design, Fabrica de Pensule, Centrul de Interes, Uniunea Artiştilor Plastici și Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeş-Bolyai. Până la identificarea şi amenajarea unui sediu, ECCA derulează o serie de acțiuni nomade, care urmăresc să susțină dezvoltarea artei contemporane la Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Centenarul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, unitatea a primit Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de Cavaler

Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca a aniversat azi 100 de ani de la înființare, iar în cadrul...

Închide