Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Mihai Viteazu devine stemă în Mihai Viteazu

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat, azi, consultarea publică pentru Hotărârea Guvernului privind aprobarea stemei comunei Mihai Viteazu, judeţul Cluj.

“Stema comunei Mihai Viteazu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint. În partea superioară, în câmp roșu, se află un personaj ecvestru de argint. Calul stilizat este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călărețul este ușor întors spre stânga, cu barbă și mustață, purtând pe cap o cușmă, cu pană în partea dreaptă, iar în mâna dreaptă ținând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus în care ține o secure. Călărețul este îmbrăcat cu o tunică, ce cade peste șolduri, încheiată cu fireturi în trei nasturi și cingătoare de care se leagă cu o curea, teaca de sabie așezată în stânga călărețului. Călărețul poartă pantaloni strâmți, în picioare cizme înalte, pe umeri poartă o pelerină. În partea inferioară, în câmp albastru, se află un masiv muntos de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţia elementelor însumate: Personajul ecvestru amintește de voievodul Mihai Viteazu, cel care dă denumirea localității. Brâul undat simbolizează hidrografia localității, râul Arieș. Masivul muntos reprezintă Cheile Turzii.   Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună”, se arată în descrierea stemei.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, „stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor se aprobă de Guvern la propunerea consiliilor judeţene sau, după caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie”.

“Considerată drept adevărata imagine a unei comunităţi rurale, indiferent cât de mică sau cât de mare este aceasta, stema este blazonul şi cartea de vizită a oamenilor ce convieţuiesc pe meleagurile respective. Stema, ca fenomen heraldic, face legătura între trecut, prezent şi viitor, exprimând sintetic istoria zonei, aspiraţiile, conservarea tradiţiei, preocupările cotidiene, idealurile colectivităţilor umane respective. În aplicarea Legii nr. 102/1992, prin Hotărârea Guvernului nr. 25/2003 s-a stabilit metodologia de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Consiliul local al comunei Mihai Viteazu, judeţul Cluj, a adoptat Hotărârea nr. 30/2019, prin care şi-a însuşit proiectul de stemă. Proiectul de stemă ce s-a discutat de comisia judeţeană formată din specialişti în istorie, heraldică, sociologie, economie, folclor şi alte domenii a fost supus vizionării şi dezbaterii publice. Proiectul de stemă însoţit de memoriul justificativ a fost avizat de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române”, se arată în nota de fundamentare.

Anexa1_stema_Mihai_Viteazu_jud_Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Lucrări de întreţinere pe DJ 109A Vultureni-Panticeu-Recea Cristur-Dealul Jurcii

Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic și locuitorii din zonă în legătură cu faptul că pe drumul județean 109A...

Închide