Ultima actualizare: azi, 16:24
Locale

Captura din rondoul de flori. Mii de petarde confiscate de polițiștii clujeni în Gherla, Turda și Huedin

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracţiunii de comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 de către persoane care nu au împlinit varsta de 18 ani, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

”În fapt, la data de 24 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Gherla, județul Cluj, cu ajutorul altor două persoane din aceeași localitate, a efectuat operațiuni de comercializare cu articole pirotehnice din categoria P1 de la domiciliul său, către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani. La data de 30 decembrie a.c., polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul persoanelor în cauză, ocazie cu care au  ridicat un număr de 104 articole pirotehnice în vederea probării activității infracționale”, au anunțat polițiștii clujeni.

 

Petarde transportate cu mașina

La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, Biroul Ordine Publică, au depistat pe raza localității Gherla, un bărbat în vârstă 43 de ani, din aceeași localitate, care avea în autovehicul materiale pirotehnice fără a deține documente de proveniență pentru acestea.

Polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 1820 de articole pirotehnice, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită conform Legii 126/1995  privind regimul materiilor explozive.

Captură în rondoul de flori

La data de 30 decembrie a.c., în intervalul orar 13.00-17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, Biroul Ordine Publică, au acționat în vederea verificării legalității operațiunilor cu  articole pirotehnice pe raza municipiului. Astfel, în jurul orei 13.00, aceștia au depistat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Turda, care deținea și comercializa articole pirotehnice în zona unui local public, fără a deține autorizație în acest sens. În urma celor constatate, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, cantitatea de 2 kilograme de materiale pirotehnice.

”Un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Turda, a fost identificat în jurul orelor 17.00, de polițiștii turdeni, în parcarea unui supermarket al orașului, în timp ce comercializa articole pirotehnice, deși nu avea acest drept. Astfel, persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției municipiului Turda, pentru continuarea verificărilor, context în care polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, aproximativ 3 kg de articole pirotehnice, găsite asupra tânărului la acel moment. În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995  privind regimul materiilor explozive”, au mai spus polițiștii.

Totodată, polițiștii au ridicat 1900 de articole pirotehnice de diferite categorii și mărci ce au fost găsite într-un rondou de flori de pe strada Calea Victoriei.

Confiscări și la Huedin

La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, Compartimentul de Ordine Publică, au depistat o femeie de 30 de ani, din Huedin, care deținea și comercializa produse pirotehnice tip artificii și petarde, pe raza orașului Huedin, fără a avea acest drept.

Au fost ridicate în vederea confiscării 2.092 articole pirotehnice tip artificii si petarde din categoriile F2 si P1.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de  comercializare de articole pirotehnice de catre persoane fara drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Cabană din Cluj, în flăcări! Au intervenit pompierii de urgență

Două autospeciale pentru stins incendii au fost alertate, în cursul acestei dimineți, în jurul orei 6.00, pentru a lichida flăcările...

Închide