Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Clujean de aproape 60 de ani prins în timp ce fura din buzunarele călătorilor

Clujean de aproape 60 de ani prins în timp ce fura din buzunarele călătorilor.

La data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, angrenați într-o acțiune pentru prevenirea furturilor din mijloacele de transport în comun, au depistat un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea unui furt.

Polițiștii au procedat la efectuarea unui control asupra bărbatului, context în care au găsit asupra acestuia un portmoneu,care nu-i aparținea și care conținea actele de identitate ale unei femei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana vătămată, stabilind că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se deplasa cu un troleibuz pe raza municipiului Cluj-Napoca, i-ar fi fost sustras portmoneul de către bărbat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Față de bărbatul prins în timp ce fura a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea măsurii, acesta să fie prezentat în fața magistraților, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

La acțiunea desfășurată pentru prevenirea furturilor din buzunare din mijloacele de transport în comun au participat și polițiști locali din cadrul Direcției Poliției Locale Cluj-Napoca.

Sursa: IPJ Cluj

*****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Clujeancă hărțuită pe Facebook și urmărită în oraș. Agresorul, reţinut de Poliţie!

Clujeancă hărțuită pe Facebook. La data de 2 decembrie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca...

Închide