Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Clujeanul Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, arestat pentru trafic de droguri

Clujeanul Gelu Oltean, fostul șef al DGIPI (Direcția de protecție internă, fostul serviciu secret al Ministerului de Interne), a fost reținut sâmbătă de procurorii DIICOT Brașov pentru presupus trafic de droguri.

DIICOT a anunțat oficial că ”trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASCA”.
Alături de fostul șef al DGIPI au mai fost reținuți Vanessa Youness și un cetățean englez, Thomas Lishman. Toți cei trei ar fi avut legătură cu clinica de wellness Youness Clinic, de lângă București, unde în cadrul unor așa-zise tratamente pacienților li s-ar fi dat spre consum o substanță considerată drog, potrivit surselor citate. Vanessa Youness e fondatoarea clinicii, Gelu Oltean este partenerul său de viață, iar Thomas Lishman ar fi ”șamanul” clinicii, anunţă G4Media.
De altfel, Gelu Oltean vorbea într-un interviu pentru Evenimentul Zilei din 25 februarie 2019 despre această substanță, numită ”Ayahuasca”, despre care susținea că ”este un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine. Dar, într-adevăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta”.
Propunerea DIICOT Brașov de arestare preventivă a apărut și pe portalul instanțelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
DISPĂRUTĂ. Femeie (72 ani) de negăsit! Poliția cere ajutorul clujenilor

DISPĂRUTĂ. Femeie (72 ani) de negăsit! Poliția cere ajutorul clujenilor. O femeie, în vârstă de 72 de ani, din municipiul...

Închide