Ultima actualizare: azi, 10:08
Locale

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, în Africa de Sud. Lâna românească, un produs cu potențial mondial!

Președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a anunțat că în următoarele 5 zile se află în Africa de Sud, la invitația lui Isak Staats, director general al Asociației Mondiale a Lânii, împreună cu șefi de asociații și crescători de ovine, dar și cu responsabili ai autorităților publice locale.

”Suntem prezenți aici deoarece ne dorim să stabilim parteneriate cu structurile din mediul asociativ, universitar dar și de afaceri, în vederea valorificării lânii din România. Asociația Mondială a Lânii a fost înfiinţată în anul 1930 și reuneşte crescători din întreaga lume, având sute de membri”, a spus Buda.

România poate colecta lână de la 10 milioane de oi

Acesta a reușit să organizeze în România, în luna mai, o întâlnire între liderii din sectorul de creștere a ovinelor din țara noastră și reprezentanții Asociației Mondială a Lânii, în vederea stabilirii unor relații pentru importul de lână din țara noastră.

”Prin Asociația Mondială a Lânii, fermierii români au posibilitatea să creeze oportunități pentru acest produs atât de răspândit în sectorul zootehnic românesc. Lâna românească trebuie să își găsească locul și rostul în economia mondială a lumii mai ales că, potrivit evaluărilor oficiale, în România se poate colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone de lână de la un efectiv de circa 10 milioane capete ovine.

Din păcate, astăzi nu se reușește să se dea o valoare adăugată acestui produs principal, care până mai ieri reprezenta o sursă importantă de venit pentru proprietarii de oi. Astăzi, dealurile și văile sunt pline “de munți întregi” de lână, în timp ce fabricile noastre de produse din lână importă din alte țări.

Să nu mai vorbim de faptul că puțina lână folosită din România este spălată în Turcia și adusă înapoi în România. De ce?! Simplu. Pentru că “nici un minteoș” din fosta guvernare nu s-a gândit să creeaze cadrul legal pentru a se putea construi o astfel de instalație. Boi de-adreptul! Bine, nu vreau să jignesc boii!”, a precizat Daniel Buda.

Eurodeputatul PNL s-a declarat convins că în cadrul acestei vizite de lucru va găsi răspunsuri și mai ales soluții la provocările cu care se confruntă acest sector.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Un jandarm din Cluj și-a pierdut tatăl și copilul de 3 ani, are nevoie de ajutor pentru înmormântare!

Un jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și-a pierdut tatăl și copilul în vârstă de 3 ani într-o...

Închide