Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Cum va arăta noul sediu al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, investiție de 37 de milioane de euro

Conducerea Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” (AMGD) din Cluj-Napoca a anunțat azi detalii despre noul sediu care va fi construit pe ruinele fostului spital de urgență de la Colina în urma unei investiții de 37 de milioane de euro.

”Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima este, în acest moment, singura universitate din România care nu deține un sediu, o clădire funcțională pentru desfășurarea activității didactice, în condițiile în care numărul studenților este în continuă creștere, ajungând la 1.180 la nivelul anului universitar 2019-2020. Academia trebuie să părăsească actualul sediu din centrul Clujului, în urma retrocedării clădirii către Episcopia Română Unită cu Roma, în anul 2023. Noua construcție, campus universitar, este un concept integrat, în care studenții și profesorii vor fi protejați prin funcționalitățile complexe oferite”, au anunțat cei de la AMGD.

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 176.488.000 lei, adică aproximativ 37 milioane de euro și este cea mai mare investiție a statului român în Cluj-Napoca după Stadionul Municipal.

Durata construcției, conform documentației existente, este de 24 de luni iar aceasta va avea un campus universitar cu sediu, cămine, sală de concerte.

Cum a ajuns Academia de Muzică stăpâna ruinelor?

În anul 2006 s-a semnat protocolul de predare-primire a obiectivului de investiții Spitalul Clinic de Urgență și a terenului aferent acestuia, situat în Cluj-Napoca, str. Bucium f.n, între Consiliul Județean Cluj și Ministerul Educației și Cercetării.

”Din 2006 până în decembrie 2017 terenul, în suprafață de 20.071 m2 a fost blocat de litigiile apărute prin Legea 10. Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima a reușit, după 5 instanțe judecătorești, întăbularea terenului și a clădirii existente în decembrie 2017 demarând întocmirea documentației și a studiului de fezabilitate după noi Norme, pentru construirea campusului universitar, folosind vechea amprentă a construcției existente și salvând astfel mulți bani publici cheltuiți deja”, au mai precizat reprezentanții Academiei.

Lucrările vor fi realizate prin CNI

În prezent, conform Hotărârii de Guvern din 30 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 7 ianuarie 2020, a fost aprobată finanțarea obiectivului de investiții de la bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Procedura de licitație și lucrările construcției se vor realiza de către Compania Națională de Investiții, care este beneficiar pe perioada realizării investiției. Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima este beneficiar după realizarea investiției.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO/FOTOGALERIE. Magistraţii clujeni protestează. S-au solidarizat cu polonezii

Magistraţii clujeni protestează. S-au solidarizat cu polonezii. Peste 60 de judecători, procurori și avocați au participat, vineri, în fața Palatului...

Închide