Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Judecătorii clujeni își suspendă activitatea pe fondul abrogării pensiilor speciale

Judecătorii clujeni își vor suspenda activitatea. Aceștia s-au întrunit astăzi într-o adunare generală extraordinară, pentru a adopta un  punct de vedere cu privire la abrogarea dispozițiilor legale referitoare la pensia de serviciu a magistraților.

În urma analizei efectuate, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a hotărât:

Abrogarea textelor normative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, în sensul propus prin propunerile legislative nr. Pl-x nr. 292/2019, aflate la Camera Deputaţilor, este susceptibilă de a afecta, în mod grav, independenţa judecătorului, ca şi componentă fundamentală a statutului acestuia şi implicit, independenţa sistemului judiciar. Se solicită, prin urmare, încetarea procedurii de legiferare şi păstrarea actualelor dispoziţii cuprinse în Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – a fost unul dintre punctele de vedere adoptate.

Judecătorii clujeni vor formula o solicitare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul sesizării Curţii Constituţionale pentru un control de constituţionalitate al Legii privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, înainte de promulgarea acesteia.

Judecătorii clujeni își vor suspenda activitatea

Între 22 ianuarie şi 28 ianuarie 2020, inclusiv, magistrații clujeni își vor suspenda activitatea, cu excepția cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, circa 9.400 de persoane primesc pensii speciale în România.

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Muzeul Alexandru Duma la UBB. Cinstire românilor morţi în Primul război mondial

Muzeul Alexandru Duma la UBB. Cinstire românilor morţi în Primul război mondial. Universitatea Babeş-Bolyai a inaugurat Muzeul ,,Alexandru Duma”, la...

Închide