La data de 30 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar Cluj-Napoca au desfășurat o serie de activități cu rol preventiv în campusurile studențești clujene pentru menținerea și creșterea climatului de siguranță, dar și pentru a consolida parteneriatul dintre polițiști și studenți.
Totodată, a fost verificat modul în care personalul de pază își desfășura activitatea în timpul serviciului, cu această ocazie fiind controlați un număr de 12 agenți de pază, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Polițiștii de proximitate au participat la întâlniri cu administratorii căminelor studențești precum și cu reprezentanții universităților, fiind făcute recomandări cu caracter preventiv pentru creșterea siguranței participanților la evenimente care urmează să se desfășoare în perioada imediat următoare a anului universitar.