Primaria continuă programul de servicii stomatologice gratuite pentru persoanele cu venituri reduse. În municipiul Cluj-Napoca, persoanele cu venituri reduse au acces la tratamente stomatologice gratuite prin Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei.
Implementarea acestui programul multianual de promovare a sănătății orale se fundamentează pe parteneriatul încheiat între Municipiul Cluj-Napoca și Direcția de Asistență Socială și Medicală, pe de o parte, și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (prin Facultatea de Medicină Dentară) și spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca, pe de altă parte.
Programul în forma actuală, derulat cu sprijinul acestor parteneri, a fost aprobat de Consiliul Local al municipiului în noiembrie 2017. Până în prezent au fost înregistrate în acest cadru 473 persoane, din care 176 au fost incluse în program în anul 2019, iar pentru un număr de 238 pacienți au fost finalizate lucrările stomatologice.
În acest scop, de la bugetul municipiului a fost alocată în anul 2019 suma de 275.000 lei, din care au fost cheltuiți 274.914 lei.
Pentru anul 2020, propunerea de buget supusă dezbaterii include suma de 300.000 lei în vederea continuării programului. Estimăm că în anul 2020 vor fi 150 de pacienți recomandați și 400 de pacienți cu lucrările dentare finalizate.
Sursa:Emil Boc – Facebook