Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Trecerea lui Eminescu prin Cluj. Teiul sub care a poposit după ce se crede că ne-a vizitat oraşul

Trecerea lui Eminescu prin Cluj. Şi teiul din Blaj sub care a poposit după ce se presupune că ne-a vizitat oraşul, într-o imagine din anul 1973.

Nu există date clare care să ateste că Mihai Eminescu a vizitat Clujul. Există o legendă că el ar fi trecut prin oraşul nostru. Şi că ar fi poposit în casa de pe str. Bisericii Ortodoxe nr. 5.

Cert este că în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care a mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

La Blaj, alături de câţiva seminarişti, a poposit sub teiul din imagine, situate pe dealul Hula, pentru a vedea panorama oraşului. Tot acolo el a spus: :,,Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.

Dacă există îndoieli în ceea ce priveşte trecerea prin Cluj a lui Mihai Eminescu, cert este faptul că iubirea vieţii lui, Veronica Micle, s-a căsătorit în oraş. Mai precis, la Biserica Bob, pe 7 august 1864, cu Ştefan Micle.

Urme ale sale există şi la BCU Cluj, un caiet cu poezii scrise de el. Caietul îl dăruise, în 1879, unei alte iubite, Mita Kremnitz.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

vezi şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Tânăr reţinut pentru ameninţare şi hărţuire. Victima, o fată

Tânăr reţinut pentru ameninţare şi hărţuire. Victima, o fată. "La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2...

Închide