Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Curse aeriene spre Italia de la Cluj, afectate de coronavirus

Compania aeriană Wizz Air a anunțat astăzi că își modifică programul de zbor din cauza cererii în scădere pe rutele din Italia ca urmare a epidemiei de virus COVID-19, rezultatul fiind un număr important de anulări pe anumite rute spre nordul țării în perioada 11 martie – 2 aprilie 2020.

În acest interval a fost redusă aproximativ 60% din capacitatea de zbor spre Italia. Programul de zbor revine la normal după 2 aprilie 2020.

”Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare sunt informați în mod automat cu cel puțin 14 zile înainte de data călătoriei și li se oferă alternative de zbor pe alte rute, în cele mai apropiate date posibil. Clienții care au rezervat direct prin intermediul wizzair.com sau aplicația pentru mobil vor primi o notificare prin email, în care li se oferă modificarea gratuită a rezervării, rambursarea integrală a banilor achitați sau 120% din suma plătită sub formă de credit de companie”, au anunțat cei de la Wizz Air.

Astfel, sunt afectate cinci curse de Cluj care au reduse frecvențele săptămânale pentru zborurile spre Milano, Bologna, Bari, Roma și Treviso la un zbor sau două.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
A început perioada de depunere a ofertelor pentru colectarea și transportul deșeurilor din județ

A început perioada de depunere a ofertelor pentru colectarea și transportul deșeurilor din județ. Începând de joi, 27 februarie și...

Închide