Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Mașina de spălat haine le-a incendiat apartamentul

O familie din Cluj-Napoca era să rămână fără agoniseala de-o viață. Mașina de spălat haine a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a avut loc în această dimineață, pe Aleea Padin din Cluj-Napoca.

O femeie a fost salvată de nepot

Potrivit reperezentanților ISU, o femeia fost salvată de nepot. Bătrâna în vârstă de 70 de ani a fost evacuată de nepotul ei. Apartamentul se umpluse de fum.

Atât femeie cât și tânărul au fost transportați la spital pentru investigații. E posibil ca aceștia să fi fost intoxicați cu fum.

Potrivit reprezentanților ISU, o autospecială pentru stins incendii a fost alertată, în cursul dimineții (cca 7.50), ca urmare a unui început de incendiu. Focul a izbucnit într-un apartament situat la etajul I, al unui bloc de locuințe de pe Aleea Padin, din municipiul Cluj-Napoca.

O femeie de cca 70 de ani a fost evacuată de nepotul său de 24 de ani, înainte de sosirea pompierilor, și a fost consultată de către echipajul SMURD, dislocat la locul evenimentului. Cei doi au fost tarnsportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale, având în vedere posibilitatea de a fi intoxicați cu fum.

Pompierii au găsit apartamentul inundat, în mare parte cu fum. Flăcările cuprinseseră mașina de spălat haine, situată în baia apartamentului. Focul a fost stins prompt de echipa de intervenție. Nu a fost necesară evacuarea persoanelor din celelalte apartamente.
Din cercetările preliminare, se pare că focul a pornit de la o defecțiune a mașinii de spălat haine.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Mașina de spălat haine le-a incendiat apartamentul

Mașina de spălat haine le-a incendiat apartamentul

Mașina de spălat haine le-a incendiat apartamentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO&VIDEO Ard două cabane în Mărișel!

ISU Cluj anunță că a fost dată alarma în această dimineață, în jurul orei 5.50, pentru forțe din trei subunități...

Închide