Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Oamenii Clujului. Respect! Emil Burzo, academicianul care l-a adus pe Iuliu Maniu la Cluj

Oamenii Clujului. Respect! Emil Burzo, academicianul care l-a adus pe Iuliu Maniu la Cluj.

Academicianul Emil Burzo, până în acest an preşedintele filialei Cluj a Academiei Române. Este cel care, din resurse proprii, a cheltuit peste 70.000 de euro pentru ca Iuliu Maniu să aibă o statuie şi la Cluj. Statuia a fost dezvelită anul trecut, pe 8 ianuarie, cu ocazia zilei de naştere a lui Iuliu Maniu. De altfel, Emil Burzo l-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu.

 

Printre cei mai citaţi academicieni români în străinătate

Emil Burzo (n. 1935) este fizician şi inginer, academician, preşedintele Academiei Române, filiala Cluj, specializat în ştiinţa materialelor şi descoperirea de noi tipuri de materiale cu aplicaţii în tehnică.

Printre altele, a publicat 514 lucrări, dintre care 360 în reviste cotate internaţional, deţine 4.200 de citări (fără autocitări) în reviste cotate internaţional, are 24 de cărţi, dintre care 18 au fost publicate la edituri de prestigiu din străinătate.

A fost şef de promoţie în liceu (Gh.Bariţiu Cluj -1952). A strungar (52-53), a început facultatea la Timişoara şi a încheiat-o la Institutul  Politehnic Cluj (1958) ca şef de promoţie. Apoi a urmat şi Facultatea de Fizică (absolvită cu media 9.50), iar în perioada 1958-1964 a lucrat la Carbochim ca maistru, inginer şi apoi şef de secţie mecano-energetic. În 1970 şi-a susţinut doctoratul la Timişoara, iar apoi a fost cercetător la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti.

Din 1990 a fost profesor şi apoi decan la Facultatea de Fizică din Cluj. A devenit director al Centrului de Excelenţă Fizica Corpului Solid şi al Bazei de Cercetare cu Utilizatori Multipli.

Printre altele, este cercetător asociat şi profesor asociat la mai multe institute şi universităţi din SUA, Europa şi China. Face parte din mai multe organisme naţionale şi internaţionale de profil. I-au fost conferite mai multe premii şi distincţii (Premiul Academiei Române -1971), Premiul Academiei Maghiare (2001), Premiul de Excelenţă „OperaOmnia” a Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2000), Premiul Societăţii Balcanice de fizică. Este Doctor Honoris Causa la 5 universităţi. A fost distins cu Ordine naţionale sau internaţionale.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Oamenii Clujului. Respect! Emil Burzo, academicianul care l-a adus pe Iuliu Maniu la Cluj:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Parcare cu plată la Iulius Mall, începând din 10 februarie. Prima săptămână, gratuită!

Începând de luni, 10 februarie 2020, se implementează sistemul inteligent de management al parcării, prin control acces, la Iulius Mall...

Închide