Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Preoții și românii din Suedia, rugăciune împreună cu Camelia Smicală. Prin ce dramă trece aceasta

Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord a oficiat aseară, împreună cu enoriașii de la Stockholm o slujbă religioasă de rugăciuni pentru a veni în ajutorul greu încercatei familii a Cameliei Smicală din Finlanda.

Episcopul Macarie a oficiat în Paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm, Slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de numeroși credincioși din comunitatea românească din capitala Suediei.

”În inima noastră ești și tu iubită mamă și soră, în inima noastră sunt și copilașii tăi! Suntem împreună!”, i-a spus episcopul Cameliei Smicală care asistat la momentul de rugăciune și a purtat după slujbă un dialog cu cei prezenți.

În cuvântul său, ierarhul ortodox român al Europei de Nord, s-a referit la situația dramatică în care se află Camelia-Mihaela Smicală, doctorul român din Finlanda care de câţiva ani nu reuşeşte să fie din nou alături de copiii ei:

Drama familiei Smicală

Ne-am adunat împreună în această seară ca să împreună pătimim și împreună să ne rugăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu-Bucuria tuturor celor necăjiți, Mângâietoarea tuturor celor care sunt în necazuri și în dureri, cea care ne înseninează neîncetat cerul mohorât al inimilor noastre și ne acoperă de năvala ispitelor.

Îi suntem alături în gând și în faptă greu încercatei mame Camelia Mihaela și copilașilor ei Johan-Mihail și Maria-Alexandra, iar acum ne bucurăm că o putem găzdui pe această greu încercată mamă aici la Centrul Episcopal din Stockholm și o putem primi în sânul comunității noastre românești.

Băiatul Mihai, transferat într-o instituție cu regim strict

Durerea este din ce în ce mai mare, deoarece Mihai, după cum v-am înștiințat, a fost transferat într-o instituție cu un regim foarte strict, iar Camelia-Mihaela trăiește o mare durere însă, se roagă cu nădejde gândindu-se și la ziua în care va putea să fie împreună cu copilașii ei. Noi ne solidarizăm și ne rugăm împreună cu ea, și pentru ea, și pentru copilașii ei.

O doare pe Camelia Mihaela, îi doare și pe copiii ei Mihai și Maria această dramă prin care trec, însă ne doare și pe noi iubită mamă și soră și iubiți copilași! Ne doare fiindcă suntem fiecare în parte mădulare ale Trupului tainic, ale Bisericii, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, iar când suferă un mădular, suferă împreună toate mădularele. Aceasta înseamnă Biserica.

Să te doară atunci când fratele tău este în durere, să fii bucuros atunci când fratele tău este în bucurie și să fii neliniștit atunci când cel de lângă tine este neliniștit.

Război împotriva familiei

Dragostea de mamă și afecțiunea fraternă sunt cele mai profunde și mai puternice atașamente umane. Din nefericire, este cumplit atunci când se pornește război împotriva acestora, când dragostea de mamă și afecțiunea fraternă și nevoia de familie sunt călcate în picioare. Însă nu trebuie să deznădăjduim, ne punem nădejdea în ajutorul Preamilostivului Dumnezeu! De aceea suntem laolaltă o comunitate vie, iar aceasta înseamnă ca inimile noastre să bată la unison în același ritm.

În inima noastră ești și tu iubită mamă și soră, în inima noastră sunt și copilașii tăi. Suntem împreună! De aceea mă bucur foarte mult că v-ați adunat în număr mare împreună cu slujitorii altarului, dumneavoastră, enoriașii, ca să vă exprimați solidaritatea și dragostea cu această greu încercată mamă!”, a mai spus ierarhul.

Singuri în Finlanda

Camelia Smicală a mulțumit celor prezenți la slujbă pentru că nu au lăsat-o singură:

„Noi suntem singuri în Finlanda, mai este și Andreea, Preasfinția Voastră, care suferă și ea. De 19 ani eu am mărturisit pentru fiecare copil al meu și de 19 ani de când am mărturisit, prin aceasta am mărturisit, am născut copiii. A fost o luptă pentru ca să îi nasc pe fiecare dintre ei și îmi cer iertare, nu prea sunt în stare să vorbesc, dar vă mulțumesc, pentru că în Finlanda nu aveam pe nimeni.

Pe mine mă doare cel mai tare, că nimeni de acolo nu a avut nici măcar curajul să meargă și să împărtășească copiii care se împărtășiseră în fiecare duminică și în rest nu știu, Dumnezeu să mă ierte și să ne ierte pe toți.

Eu știu că am salvat mii de oameni ca medic, peste 25 de ani. Fiecare dintre ei au fost ca și copilul meu. Vă mulțumesc că nu ne-ați lăsat! În Finlanda eram chiar singură”, a spus Camelia Smicală

Finlandezii au încercat să îi îndepărteze de credință

Aceasta a precizat că și copiii ei Mihai și Maria sunt singuri și ei se luptă, iar autoritățile finlandeze au încercat să îi îndepărteze de credință și pe ei și asta încearcă în continuare și sunt sute de mii de copii în toată Scandinavia, în toată Europa de Nord care sunt, exact cum Irod a ucis pruncii.

”Uciși și distruși în acest fel. Nu exagerez, am spus-o peste tot. Sunt sute de mii și cei mai mulți nu se pot apăra, că nu-L au pe Dumnezeu și nu are cine să le ducă crucea. În Finlanda sunt peste 30.000.

Nu știu, așa simt, că diavolul atâta poate să lupte cu mamele și cu copiii. Și iertați-mă, eu nădejdea mi-am cam pierdut-o, dar, Doamne, ajută necredinței mele! Amin! Amin! Amin! Și eu vă iubesc pe toți!”, a mai spus doctorița româncă.

Icoana Maicii Domnului oferită în dar

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a oferit în dar Cameliei Smicală, icoana Maicii Domnului și icoana ocrotitoarei sale, Sfânta Cuvioasă Camelia, nevoitoare la Ecoulives în Franța, în secolul al V-lea, precum și noua Carte de rugăciuni a Episcopiei Europei de Nord, încredințându-o că nu avem altă armă de luptă pentru depărtarea ispitelor, decât rugăciunea.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Simona Halep nu participă la Fed Cup, la Cluj. Reacția lui Emil Boc

Primarul municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, a comentat decizia Simonei Halep de a absenta de la Fed Cup cu Rusia, ce...

Închide