Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract. Ședința de judecată a durat aproximativ trei ore, iar acuzația oficială este de luare de mită în formă continuată.

Sorina Pintea a ajuns joi dimineață la București, după ce a fost prinsă în flagrant delict, vineri, de procurorii DNA în timp ce lua mită, în biroul său de la spitalul din Baia Mare. În ordonanța procurorilor se arăta că există probe potrivit cărora Sorina Pintea ar fi primit, printr-un intermediar, în perioada decembrie 2019-februarie 2020, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120 de mii de lei. Mita ar fi însemnat 7% din valoarea unui contract de achiziție publică pentru amenajarea unei săli de operații

Magistraţii au decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă a Sorinei Pintea pentru 30 de zile. Decizia luată de Tribunalul București, care a admis cererea procurorilor, poate fi atacată în apel.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, fusese reținută, sâmbătă dimineața, de procurorii anticorupție, ea fiind suspectată că a luat mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din județul Maramureș, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziție publică.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect <proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente>, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, a anunțat, sâmbătă dimineața, DNA.

Sorina Pintea ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. „În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au arătat procurorii DNA.

Sorina Pintea a fost audiată vineri mai multe ore în Baia Mare și, ulterior, a fost dusă la sediul central al DNA, la București, în cursul dimineții de sâmbătă.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO/FOTO. 9 copii români botezaţi la Londra. Părintele clujean Serafim Paşca a oficiat slujba. Vrea să construiască prima mănăstire românească din Anglia

9 copii români botezaţi la Londra. Părintele clujean Serafim Paşca a oficiat, azi, slujba de botez la Biserica St John...

Închide