Spații special amenajate pentru Coronavirus în mai multe județe din România. Mai mulți români sunt așteptați să ajungă astăzi din Italia.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş a anunţat, luni, că au fost identificate şi stabilite cinci locaţii ca spaţii corespunzătoare pentru carantină, unde să fie primiți mai mulţi români din Italia, care ar putea intra în ţară prin punctul de frontieră Petea.
Cele cinci locuri de carantină sunt situate în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa şi Valea Chioarului.
Prefectul judeţului Maramureş a precizat că în judeţ există o singură persoană întoarsă recent din China, care s-a autoizolat la domiciliu.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are pregătit un spaţiu special, amenajat în cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase, pentru izolarea pacienţilor suspecţi.
Potrivit sursei citate, la spitalul din Sibiu nu vor fi trataţi pacienţi cu suspiciune coronavirus.
Dacă vor exista astfel de cazuri, pacienţii vor fi transferaţi la Cluj sau Bucureşti.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.