Pentru a învinge încercările la care suntem supuși, dar și pentru a înainta duhovnicește spre sărbătoarea Sfintelor Paști, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț îndeamnă ca, în actuala situație în care lumea este încercată de epidemia de coronavirus, la toate bisericile din Arhiepiscopia noastră să se tragă clopotele zilnic la ora 1200.
”Preoții imediat să zică rugăciunile începătoare, la care să adauge rugăciunea specială venită de la Sfânta Patriarhie. Toți credincioșii, pe la casele lor, să spună rugăciunile începătoare și din Cartea de rugăciuni Rugăciune la necazuri și supărări. Călugării și călugărițele la rugăciunile începătoare să adauge și Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”, a transmis mitropolitul Clujului.
IPS Andrei a precizat că permanența Consiliului Eparhial se constituie în Comitet Eparhial de rgență care va răspunde eventualelor solicitări ale preoților și credincioșilor.
”Rugându-ne bunului Dumnezeu, promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat, arătând iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, față de cei aflați în nevoi, nădăjduim să depășim această încercare prin care trecem. Nu uitați cuvintele Domnului Hristos: În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33)”, a mai spus mitropolitul Andrei.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.