Ultima actualizare: azi, 10:08
Atenționare de călătorie în contextul răspândirii infecției cu COVID-19 - Spania, Germania, Franța
Naţionale

Ministerul de Externe oferă informații legate de coronavirus din toate țările europene

Ministerul de Externe oferă informații legate de coronavirus din toate țările europene. Pentru românii care doresc să se informeze cu privire la reacția statelor europene față de această epidemie și pentru cei obligați să călătorească.

De exemplu, în dreptul Italiei este menționat:

”Italia a suspendat din 30 ianuarie 2020, toate zborurile din/către China (inclusiv Hong Kong și Macao) și Taiwan, pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, au fost adoptate măsuri excepționale care limitează circulația persoanelor pe întreg teritoriul Italiei. Sunt permise doar deplasările strict necesare ale cetățenilor (pentru motive de sănătate, muncă, întoarcere la propriul domiciliu sau alte motive bine întemeiate). Autoritățile italiene pot efectua controale și solicita completarea unei declarații pe propria răspundere, pentru a atesta motivul deplasării. O serie de companii aeriene și-au întrerupt sau limitat zborurile din/către Italia. MAE recomandă evitarea oricăror deplasări care nu sunt absolut necesare către Republica Italiană.

Ministerul italian al Transporturilor poate interveni pentru reducerea serviciilor de transport rutier interregional, feroviar, aerian și maritim, asigurând totuși servicii minime esențiale. De asemenea, sunt posibile reduceri ale transportului public local, pentru a permite intervențiile de igienizare necesare.

Transportul de mărfuri este permis pe întreg teritoriul național, acesta fiind considerat o deplasare din motive de muncă. Astfel, transportatorii de mărfuri se pot deplasa, în limitele exigențelor de livrare sau de ridicare a mărfurilor”.

Atenționare de călătorie în contextul răspândirii infecției cu COVID-19 – Spania, Germania, Franța

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află în scop turistic sau tranzitează Regatul Spaniei, Republica Franceză și Republica Federală Germania, ca, în contextul evoluțiilor epidemiei cu COVID-19 la nivel european, să ia în considerare scurtarea șederii și revenirea de urgență în România.

Până la momentul părăsirii teritoriului statelor respective, MAE reiterează recomandarea principală de a urmări informațiile care sunt comunicate de către autoritățile locale cu atribuții în domeniu și de a respecta cu strictețe recomandările acestora.

Totodată, MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze în mod constant cu privire la măsurile luate de România pentru a combate răspândirea virusului COVID-19, respectiv procedura pe care o urmează, la sosirea în România – instituirea carantinei pentru cei sosiți în România din zona roșie și intrarea în auto-izolare la domiciliu pentru persoanele sosite din zona galbenă.

Zonele în funcție de care se instituie persoanelor sosite în România auto-izolarea la domiciliu sau carantina instituționalizată se regăsesc pe pagina de internet a Institutului Național de Sănătate Publică din România (www.cnscbt.ro).

De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să revină în România pe cale rutieră sau feroviară să se informeze cu privire la condițiile de intrare/tranzitare/ieșire de pe teritoriul statelor pe care le tranzitează.

MAE subliniază importanța informării asupra evoluției răspândirii infecției cu COVID-19 din surse oficiale – Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Externe – și recomandă apelarea liniei de informare dedicată special cetățenilor români aflați în afara țării (004021 3202020) și gestionate de către Ministerul Sănătății pentru recomandări și alte informații suplimentare despre prevenirea și combaterea infecției cu COVID-19.

Mai multe informații despre situația din statele europene pot fi găsite AICI

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Ministerul de Externe oferă informații legate de coronavirus din toate țările europene

Atenționare de călătorie în contextul răspândirii infecției cu COVID-19 - Spania, Germania, Franța

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale, Sport
stare de urgenta
Situație de urgență. Târgurile auto se suspendă până pe 31 martie

Situație de urgență. Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunțat duminică noile măsuri care vor fi luate începând de luni în...

Închide