Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime la Cluj
Locale

Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime la Câțcău

Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime la Câțcău. În această seară a avut loc un accident rutier cu două autovehicule implicate în localitatea Câțcău pe DN1C.

Conducătorul unui autoturism care circula dinspre Dej spre Baia Mare, pe fondul neadaptării vitezei și fiind sub influența alcoolului a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus intrând în coliziune cu un autovehicul care circula din direcția opusă.

Victime sunt doi ocupanți ai autovehiculului condus regulamentar si soferul care ar fi provocat accidentul.

Conducătorul auto sub influența alcoolului are 32 ani si este din comuna Câțcău, sat Muncel.

Celelalte victime au 24 ani, respectiv 21 de ani, ambii din Guga, comuna Cășeiu.

Pompierii au găsit două autoturisme avariate și o persoană blocată în unul dintre acestea. S-a acționat pentru deblocarea portierei autoturismului astfel încât bărbatul a putut să iasă singur din autoturism.

Acesta prezenta mai multe traumatisme craniofaciale, dar era conștient și cooperant. A fost preluat de către unul dintre echipajele SAJ și a fost transportat la spital.

Doi dintre ocupanții celui de-al doilea autoturism, un bărbat și o femeie, au suferit traumatisme mai grave și au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți.

Alți doi ocupanți din autoturismul respectiv au fost consultați fără a fi necesar transportul la spital.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime la Câțcău

Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime la Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
DISPĂRUTĂ! A plecat de acasă şi nimeni nu mai ştie nimic! Familia ne cere ajutorul

O tânără de 15 ani din judeţul Cluj a plecat de acasă astăzi, şi nimeni nu mai ştie nimic. Ea...

Închide