Farmaciștii clujeni se opun plafonării prețurilor la medicamente. Colegiul Farmaciștilor Cluj au anunțat că se opun plafonării prețurilor la medicamente pe periada pandemiei de coronavirus. La Senat se află un proiect de lege prin care se cere ca prețul la medicamente să nu crească în această perioadă.
Prin proiect se dorește plafonarea prețurilor medicamentelor, dispozitivelor medicale, materialelor sanitare și altor asemenea (fără distincții, cu titlu general).
Forma depusă prevede că producătorul poate adăuga maxim 10% față de costul de producție. Adaosul pe întreg lanțul de distribuție poate fi maxim 10% față de prețul producătorului.
În contextul abordării măsurii cu încălcarea principiului proporționalității și având în vedere că în perioada pandemiei COVID-19 cheltuielile unităților farmaceutice cresc inevitabil (prin asigurarea măsurilor de protecție adecvată), scăderea considerabilă a veniturilor acestora putând constitui o amenințare cu privire la posibilitatea plății salariilor farmaciștilor. Colegiul Farmaciștilor din Cluj a trimis Senatului, Camerei Deputaților, Ministrului Sănătății și Administrației Prezidențiale solicitarea argumentată de a NU susține adoptarea proiectului de lege în forma propusă, au transmis aceștia.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Farmaciștii clujeni se opun plafonării prețurilor la medicamente
FOTO. Farmaciștii de la UMF Cluj produc dezinfectant pentru spitale. Au nevoie de alcool etilic