Ultima actualizare: 17.9.2024
Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor clujeni într-o pungă sigilată
Locale

Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor clujeni într-o pungă sigilată

Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor clujeni într-o pungă sigilată.

Arhiepiscopia Clujului a decis că pentru pregătirea pâinii şi a vinului pentru Paşti se vor folosi doar prescuri mici sau pâinişoare mici, ambalate în plastic direct de brutării, nu vor fi tăiate, ci se vor aşeza alături de recipientul cu vin, pahar etanş sau sticluţă, într-o pungă de plastic, care va fi sigilată.

Acestea vor fi sfinţite după Sfânta Liturghie din Joia Mare şi vor putea fi împărţite credincioşilor la casele lor imediat după sfinţirea lor, până în Duminica Învierii.

Paştile nu se vor distribui la biserici, ci vor fi trimise credincioşilor, la solicitarea acestora la casele lor, cu ajutorul consilierilor parohiali şi a echipelor de tineri voluntari. Pachetul cu sfintele Paşti va fi lăsat la uşa casei credincioşilor, minimizând cât mai mult contactul direct cu aceştia.

Slujbele religioase din Săptămâna Patimilor vor fi săvârşite doar în interiorul bisericilor, cu uşile închise, de către preoţi şi cântăreţi, iar la Denia Prohodului Domnului nu se înconjoară sfântul lăcaş.

Pe raza Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului se va respecta, în continuare, dispoziţia de tragere a clopotelor în toate bisericile de la oraş şi sat, la ora 12, după care vor fi citite rugăciunile începătoare şi Rugăciunea pentru încetarea epidemiei, alcătuită de PF Patriarh Daniel.
Paştile vor fi distribuite acasă credincioşilor clujeni într-o pungă sigilată

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Mafia medicamentelor ne omoară cu zile! Autorităţile statului trebuie să intervină!

Mafia medicamentelor ne omoară cu zile! Autorităţile statului trebuie să intervină! Multe medicamente fără de care mulţi dintre noi putem...

Închide