Ultima actualizare: azi, 10:08
Locale

Aeroportul “Avram Iancu“ a fost amendat. A refuzat o companie românească să facă handling la aeroport

Consiliului Concurenţei susţine că au fost încălcate atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

“Aceasta este prima măsură de sancţionare aplicată de autoritatea de concurenţă în industria aviaţiei din România. Prin Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2019, plenul Consiliului Concurenţei a constatat săvârşirea de către Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a unui abuz de poziţie dominantă, prin refuzul de a permite accesul întreprinderii Romanian Airport Services SA la infrastructura aeroportuară necesară prestării serviciilor de handling la sol pe Aeroportul Cluj în perioada 11.09.2015 – 09.03.2017, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi prevederile art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene”, se menţionează în comunicat.

“Decizia Consiliului Concurenţei urmează să fie publicată şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Asistenţa juridică a Romanian Airport Services pe parcursul investigaţiei a fost asigurată de către societatea de avocaţi Furtună şi Asociaţii, specializată în dreptul aviaţiei”, se mai precizează în comunicat.

Aeroportul “Avram Iancu“ a fost amendat. A refuzat o companie  românească să facă handling la aeroport.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
O femeie din Frata a dispărut! Familia o caută de 3 zile

O femeie din Frata a dispărut! Familia o caută de 3 zile. O femeie în vârstă de 30 de ani,...

Închide