Au pretins că sunt funcționari și au furat din locuințe în Cluj-Napoca.
La data de 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție au reținut un bărbat de 35 de ani, din municipiul Cluj –Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii din cadrul Secției 3, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Secției 7 Poliție și Secției 2 Poliție Rurală Apahida au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.
Cel în cauză, la data de 13 mai a.c., s-ar fi deplasat, împreună cu o femeie de 24 de ani, din Cluj-Napoca, la locuința persoanei vătămate, în cartierul Gheorgheni, din Cluj – Napoca. Cei doi si-ar fi declinat calitati false, prezentanu-se drept funcionari publici, iar sub pretextul necesității măsurării locuinței, ar fi pătrus în interior. Profitând de neatenția persoanei vătămate, aceștia ar fi sustras suma de 1.300 lei.
În cauză, față de cei doi, se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat magistraților care au dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Femeia este cercetată în stare de libertate.