Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

FOTO. Horia Nasra: „Doreii” au distrus podul de peste Criș în Valea Drăganului! Solicit de urgență o comisie de anchetă!

Deputatul PSD, Horia Nasra cere o comisie de anchetă în cazul podului care s-a prăbușit ieri, între Valea Drăganului și E60. Deputatul cere ca firma care executa lucrări de consolidare, să refacă lucrarea din bani personali.

Pe timp de pandemie, de COVID-19, „doreii” au reușit o performanță unică în ultimii treizeci de ani în Cluj: să distrugă un pod!

Cu siguranță că locuitorii din zonă, nu se așteptau ca atunci când a fost anunțată începerea lucrărilor la reabilitarea și modernizarea Drumului Apusenilor, să rămână fără podul de peste Criș, care face legătura între Valea Drăganului și E60.

Sper ca societatea care a câștigat contractul de execuție și conducerea Consiliului Județean Cluj să nu vină cu explicații stupide, care să găsească responsabili „ploaia” și „Crișul”.

Reparația acelui pod este foarte costisitoare iar cei care l-au distrus trebuie să răspundă! În acest context, îi solicit lui Alin Tișe și consilierilor județeni să organizeze de urgență o comisie de anchetă, din care să facă parte și consilierii județeni ai opoziției și care să ofere răspunsuri coerente și rapide dar și soluții urgente, luând în considerare importanța socială și economică a podului care face legătura între Valea Drăganului și E60.

Ieri, am constatat și că Prefectura este inexistentă! Dacă pot înțelege că Prefectul este axat în această perioadă pe criza generată de pandemie, cei doi subprefecți sunt inexistenți. Trebuiau să fie de urgență la locul dezastrului, nu să numere gropile din Câmpia Turzii.

De asemenea, solicit președintelui și vicepreședinților Consiliului Județean Cluj să se trezească din concediul instituțional și să facă teren, acolo unde sunt probleme!, spune acesta.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Horia Nasra: „Doreii” au distrus podul de peste Criș în Valea Drăganului! Solicit de urgență o comisie de anchetă!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Restaurantele rămân închise după 15 mai. Precizările premierului Ludovic Orban

Restaurantele rămân închise după 15 mai. Precizările premierului Ludovic Orban. Premierul Ludovic Orban a anunţat în această seară că după...

Închide